GUVERNUL ÎȘI ANGAJEAZĂ, ASTĂZI, RĂSPUNDEREA PE 5 PROIECTE DIN PACHETUL 2 AL MĂSURILOR SĂRĂCIEI

GUVERNUL ÎȘI ANGAJEAZĂ, ASTĂZI, RĂSPUNDEREA PE 5 PROIECTE DIN PACHETUL 2 AL MĂSURILOR SĂRĂCIEI
Senatul și Camera Deputaților se reunesc, astăzi, în ședințe comune succesive, pentru angajarea răspunderii Guvernului, pe rând, pentru 5 proiecte adoptate de Cabinetul Bolojan care fac parte din pachetul 2 de reformă.
Senatul și Camera Deputaților se reunesc, astăzi, în ședințe comune succesive, pentru angajarea răspunderii Guvernului, pe rând, pentru 5 proiecte adoptate de Cabinetul Bolojan care fac parte din pachetul 2 de reformă.
Ședințele comune ale Parlamentului sunt programate să înceapă de la ora 19:00 și prezența parlamentarilor poate fi fizică sau online.
Potrivit calendarului stabilit de Birourile permanente reunite, parlamentarii pot depune amendamente la aceste proiecte de lege până în această dimineață, la ora 9:00, iar Guvernul urmează să decidă, în ședință, dacă și le însușește.
Conform programului, în prima ședință comună Guvernul își angajează răspunderea în fața Parlamentului asupra proiectului pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, cea de a doua ședință comună pentru proiectul privind stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății, în cea de a treia ședință comună - proiectul de modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/ 2011 privind guvernanță corporativă a întreprinderilor publice.
În cea de-a patra ședință comună, Guvernul își angajează răspunderea pentru proiectul privind eficientizarea activității unor autorități administrative autonome, iar în cea de-a cincea pentru proiectul privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Executivul a adoptat, vineri, proiectele de lege pentru care urmează să își angajeze răspunderea în Parlament.
Constituția prevede la articolul 114 că Executivul își poate angaja răspunderea în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, asupra unui program, a unei declarații de politică generală sau a unui proiect de lege.
Guvernul este demis dacă o moțiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declarației de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată. Dacă Guvernul nu a fost demis sau nu se depune o moțiune de cenzură, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat.
Citește și:
- 14:16 - Noi consultări informale la Palatul Cotroceni. Nicușor Dan, față în față cu liderii fostei coaliţii- SURSE
- 13:55 - SURSE: Vicepremierul Oana Gheorghiu și alți miniștri vor fi audiați la DNA
- 10:55 - Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR): „Guvernul îi atribuie, fără licitație, un contract de 1 miliard de lei unei firme deținute în principal de un concitadin al premierului”
- 08:14 - Tunel pentru traficul de cocaină, descoperit la granița dintre SUA și Mexic
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News














