VREMEA 5 SEPTEMBRIE. VREMEA SE MENȚINE CĂLDUROASĂ

VREMEA 5 SEPTEMBRIE. VREMEA SE MENȚINE CĂLDUROASĂ
Averse slabe vor fi posibile izolat
Astăzi, cerul va fi variabil spre mai mult senin, exceptând Moldova, nordul Dobrogei și zona Carpaților Orientali, unde vor fi înnorări și pe alocuri averse. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile minime se vor încadra între 8…10 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 20…22 de grade în dealurile vestice.
În București, vremea se va menține călduroasă. Cerul va avea înnorări trecătoare după-amiaza și seara și va fi mai mult senin în restul intervalului. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 30…32 de grade, iar cea minimă de 16…17 grade.
La mare, vremea se menține însorită aproape toată ziua, dar pe seară, mai ales, este posibil să apară și câțiva nori de ploaie. Se intensifică vântul, iar maximele nu vor trece astăzi de 27...28 de grade.
La munte, o să fie mai cald decât normala acestei perioade. După orele amiezii nu este exclus însă să își facă apariția și ploile. Astfel, vor fi și descărcări electrice, condiții de grindină, iar în Carpații Meridionali se pot strânge 25 de litri de apă pe metru pătrat.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News










_4f88515c25_a3b9209761.webp)
