Viscol și ninsoare pe mai multe drumuri naționale

Viscol și ninsoare pe mai multe drumuri naționale
Viscol și ninsoare pe mai multe drumuri naționale
Viscol și ninsoare pe mai multe drumuri naționale. Ninge pe Valea Prahovei și pe alocuri este zăpadă depusă pe carosabil. În condiții de iarnă se circulă și pe DN1A, în localitatea Cheia unde drumarii acționează cu material antiderapant. În județul Vaslui, din cauza viscolului puternic, un autoturism este blocat pe un drum comunal din localitatea Valea Plopii.
În județul Prahova, ninge pe DN 1, între stațiunea Sinaia și limita cu județul Brașov, pe alocuri este zăpadă depusă pe carosabil. În aceleași condiții de trafic se circulă și pe DN1A, între localitatea Cheia (kilometrul 157) și județul Brașov. S-a depus, pe alocuri, un strat de zăpadă de 1 cm. Se acționează cu material antiderapant, trafic redus.
În județul Brașov, s-a depus un strat subțire de zăpadă, ninge ușor pe DN1 și DN 1A. Se acționează cu material antiderapant, trafic redus.
Pe DN7, pe raza județelor Argeș, Vâlcea și Sibiu, se circulă în condiții de iarnă, ninge continuu, însă traficul este redus la această oră. Se acționează cu material antiderapant.
Pe DN 2, pe raza județelor Bacău, Neamț și Suceava, circulația se desfășoară fără probleme, în condiții de iarnă. Valorile de trafic sunt reduse și se acționează cu material antiderapant.
Pe autostrada A1 București – Pitești nu sunt precipitații, traficul fiind redus, iar pe tronsonul Sibiu – Deva, carosabilul este umed, fără probleme de circulație.
Pe autostrada A2 București – Constanța, pe tronsonul kilometric 12 (București) - 35 (Fundulea), carosabilul este parțial umed (nu sunt precipitații), între kilometrii 35 (Fundulea) – 64 (Lehliu Gară), ninge ușor, carosabilul fiind umed, iar pe tronsonul kilometric 64 (Lehliu Gară) – Constanța, ninge abundent, strat subțire de zăpadă depus pe carosabil. Se circulă în condiții de iarnă, traficul rutier fiind redus.
În județul Vaslui, din cauza viscolului puternic, un autuoturism este blocat pe un drum comunal din localitatea Valea Plopii. Se acționează cu material antiderapant.
Tot în județul Vaslui, din cauza viscolului puternic, în câmp deschis, un tir nu poate înainta în rampă. Se acționează cu material antiderapant.
Codul galben de ninsoare e valabil până astăzi la ora 20:00, în mai multe județe ce străbat Carpații Meridionali și de Curbură, dar și în zona Moldovei.
Informează www.realitatea.net
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:01 - Criză la pompe: stații fără motorină după ieftiniri record, apoi scumpiri bruște de până la 50 de bani pe litru
- 20:03 - România rămâne în urmă la infrastructură: doar 131 km de autostradă inaugurați și zeci de mii de kilometri de drumuri degradate
- 20:00 - Donald Trump avertizează Iranul: „Timpul nu este de partea lor”. Pentagonul anunță extinderea blocadei
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News














