Duminică, în jurul orei 19.05, pe drumul județean 767 D, pe strada Gării din localitatea bihoreană Tileagd, un bărbat de 33 de ani, din Tileagd, în timp ce conducea un autoturism, nu a păstrat o distanță corespunzătoare în timpul deplasării și a acroșat un atelaj hipo, care circula în fața sa, în aceeași direcție de deplasare.
În urma accidentului rutier, un bărbat de 64 de ani, din Tileagd, conducătorul atelajului hipo, a suferit leziuni ușoare. De asemenea, o femeie de 61 de ani și un minor de 13 ani, ambii din Tileagd, pasageri în căruță, au suferit leziuni ușoare, pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul de 33 de ani, care conducea autoturismul, prezenta o concentrație alcoolică de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar conducătorul atelajului prezenta o concentrație alcoolică de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celor doi le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma continuării cercetărilor și administrării probatoriului în cauză, polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd l-au reținut pe conducătorul autoturismului, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Luni, 6 iulie, cel în cauză va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd, în vederea dispunerii de măsuri legale față de acesta.
Polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.