Temperaturi în creştere în cea mai mare parte a ţării. Ce zone fac excepție

Temperaturi în creştere în cea mai mare parte a ţării. Ce zone fac excepție
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 16 şi 23 de grade
Astăzi, temperaturi ridicate faţă de zilele anterioare, mai apropiate de cele normale pentru aceastã perioadã, în majoritatea zonelor țării.
Excepție fac regiunile sud-vestice, unde temperaturile vor fi în scădere în timpul zilei.
Cerul va avea înnorări temporare, mai accentuate în vest, nord-vest, sud-vest şi centru, precum şi la munte, unde vor fi perioade cu averse, posibil descãrcãri electrice şi condiţii de grindină.
În zona Carpaţilor Occidentali se vor acumula cantitãţi de apã mai însemnate. La altitudini de peste 1800 m, se vor semnala precipitaţii mixte, lapoviţă şi trecãtor ninsoare.
În restul zonelor vor fi posibile ploi, doar izolat.
Vântul va avea intensificãri susţinute în sudul Banatului cu viteze de 60…70 km/h şi pe crestele Carpaţilor Meridionali (peste 80…90 km/h), iar în restul teritoriului va sufla slab şi moderat, pe arii restrânse cu rafale de pânã la 40…50 km/h.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 16 şi 23 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 şi 14 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei.
Citește și:
- 21:33 - Istvan Kovacs arbitrează derby-ul Rapid – Dinamo. CCA trimite o brigadă de nivel Champions League în Giulești
- 21:21 - Ediția anului ”Culisele Statului Paralel"! Călin Georgescu revine în studioul Realitatea PLUS, față în față cu Anca Alexandrescu. Duminică, ora 20:55 - VIDEO
- 20:37 - Declarație incendiară a lui Trump în ziua 14 a războiului cu Iranul: „Este o onoare să ucid lideri iranieni”
- 19:49 - Trenuri electrice noi pe rutele lungi din România. Călătoria București – Timișoara durează aproximativ 12 ore
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News











