Finalizarea parțială a lucrărilor la liniile de tramvai pentru realizarea buclei de legătură între cartierele Rogerius și Ioșia și reluarea circulației auto pe tronsoanele b-dului Decebal și străzii Primăriei au creat condițiile pentru reluarea circulației tramvaielor pe aproape toată rețeaua de transport public.
Din 26 noiembrie 2018, ora 13.30 s-a reluat circulația pe traseele normale ale liniilor de tramvai: 1R, 1N, 3R, 3N, 4R și 4N, iar Linia T1 de autobuz a fost desființată.
Linia 2 va fi singura pe care nu se va circula cu tramvaie. Pentru transportul utilizatorilor acestei linii va rămâne funcțională linia T2 de autobuz, cu traseul modificat la deplasarea spre cartierul Ioșia. Acesta este Piața 1 Decembrie (stație la cap linie Em.Gojdu) - str. Independenței - Piața Unirii - str. Primăriei - calea Aradului - Aviatorilor - Lipovei (stație cap linie Ioșia).
Stația Tuberozelor, situată pe traseul liniilor T1 și T2 de autobuz, s-a desființat.
Continuarea lucrărilor la linia de tramvai în intersecția Calea Aradului - b-dul Decebal obligă ca traseele liniilor 10, 20, 21R, 23 și 28 să rămână deviate.