Recomandări pentru vacanță școlară în siguranță!

img
Având în vedere faptul că, începând de luni, școlarii și preșcolarii vor fi în vacanță, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor le oferă copiilor câteva recomandări preventive, despre cum se pot feri de eventualele riscuri:
CÂND EȘTI SINGUR ACASĂ:
- Ține ușa locuinței închisă, și nu permite accesul persoanelor necunoscute, chiar dacă acestea pretind că au fost trimise de părinții tăi;
- Nu părăsi locuința fără a le spune părinților/bunicilor unde pleci, cu cine și la ce oră te vei întoarce;
- Dacă sună telefonul și nu recunoști persoana cu care vorbești, nu da relații despre programul părinților și nu le spune că ești singur acasă.
Nu uita: nu deschide ușa locuinței persoanelor necunoscute!
ÎN MEDIUL ONLINE:
- Nu da persoanelor necunoscute, întâlnite pe Internet, informații despre tine sau familia ta (nume, adresă, loc de muncă al părinților, școala pe care o urmezi, numere de telefon etc.);
- Ai grijă ce fotografii postezi pe rețele de socializare. Restricționează accesul necunoscuților la profilul tău;
- Nu anunța plecarea în vacanță pe rețele de socializare!
- Anunță imediat un adult când ești victima unei agresiuni pe Internet;
- Renunță la comunicarea virtuală cu persoanele care îți provoacă neplăceri sau frică!
LA JOACĂ:
- Alege să te joci în locuri sigure și întotdeauna anunță-ți părinții unde îți petreci timpul liber;
- Evită conflictele și apelează la sprijinul unui adult atunci când ești implicat, fără voia ta, într-un incident.
POLIȚIA RUTIERĂ RECOMANDĂ CELOR MICI:
- Să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora și să aleagă locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă mașini (parcurile, terenurile de sport, curtea școlii sau a grădiniței etc.)!
- Să nu se deplaseze cu rolele/ skate-board-ul pe partea carosabilă a drumurilor publice!
- Să traverseze strada numai pe trecerea de pietoni și să nu fugă pe trecerea de pietoni.
- Acolo unde sunt instalate semafoare, să aștepte cu răbdare apariția luminii de culoare verde și să traverseze numai pe această culoare, în intersecțiile unde nu exista semafor, traversarea se va face numai pe la colțul străzii, după o atentă asigurare că nu se apropie nici o mașină din ambele sensuri de circulație.
RECOMANDĂRI PENTRU PĂRINȚI:
- Discutați liber cu fiica / fiul dumneavoastră despre ce are voie și ce nu are voie să facă în această perioadă.
- Asigurați-vă că știu numele complet al dumneavoastră sau al bunicilor, numerele de telefon, adresa, pe care le pot divulga doar în situația în care s-au rătăcit. Învățați-i cum să reacționeze în cazul în care se pierd.
- Nu vă lăsați copiii nesupravegheați în zonele aglomerate!
- Învățați-i să evite compania străinilor și să anunțe o persoană de încredere atunci când cineva îi face să se simtă inconfortabil!
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News


























