Realitatea Plus, amplă campanie de salvare a bisericilor care sunt la un pas de a fi demolate

Realitatea Plus, amplă campanie de salvare a bisericilor care sunt la un pas de a fi demolate
Realitatea Plus a demarat o amplă campanie de salvare a bisericilor care sunt la un pas de a fi demolate
Realitatea Plus a demarat o amplă campanie de salvare a bisericilor care sunt la un pas de a fi demolate. Alexandra Păcuraru susține că este nevoie urgentă de o lege care să interzică distrugerea lăcașurilor de cult, chiar dacă au fost construite fără o autorizație legală.
Realizatoarea TV a dat exemplul a 3 biserici din Constanța și spune că, dacă ele nu vor fi salvate, va fi creat un precedent pentru ca și altele să fie puse la pământ.
„Este drept că unele au fost construite fără autorizație, dar ar fi timpul să simplificăm legislația în acest sens. La Constanța sunt în pericol de fi distruse: Mănăstirea Sfânta Treime, Biserica Sfântul Haralambie și cea care poartă hramul "Izvorul Tămăduirii"- a cărei demolare a fost oprită și ca urmare a eforturilor depuse de Realitatea Plus.
Alături de arhierei și credincioși, voi lupta pentru ca acestea, dar și altele din întreaga țară, să rămână în picioare. Dacă nu oprim răul la Constanța, acesta se va răspândi și în alte localități din România. Iar în casa Domnului nu se intră cu buldozerul”, a punctat Alexandra Păcuraru.
Citește și:
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 19:01 - Informații controversate prezentate de Cristian Rizea despre Felix Rache
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News











