PROTEST AL SINDICALIȘTILOR DIN SILVICULTURĂ, VINERI, ÎN PIAȚA VICTORIEI

PROTEST AL SINDICALIȘTILOR DIN SILVICULTURĂ, VINERI, ÎN PIAȚA VICTORIEI
Revendicările protestatarilor
Mitingul reprezintă o continuare a celor două proteste ce au fost organizate în data de 26 septembrie la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, respectiv pe 25 octombrie la Guvernul României, la care au participat peste 30.000 de persoane, nemulţumite de condiţiile de muncă, de salarizare şi de pensionare.
Un protest al Federației Sindicatelor din Silvicultură Silva va avea loc vineri, 29 noiembrie, între orele 13:00 și 16:00, în Piața Victoriei, în fața Guvernului României.
Sindicaliștii din silvicultură vor protesta alături de ceferişti, militari, poliţişti, mineri, siderurgişti, energeticieni şi alte categorii socio-profesionale din cadrul Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian şi a altor structuri confederale.
Conform organizatorilor, mitingul reprezintă o continuare a celor două proteste ce au fost organizate în data de 26 septembrie la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, respectiv pe 25 octombrie la Guvernul României, la care au participat peste 30.000 de persoane, nemulţumite de condiţiile de muncă, de salarizare şi de pensionare.
Revendicările protestatarilor
Printre revendicările lucrătorilor din sectorul silvic care vor participa la protest se află modificarea în regim de urgenţă a Legii 360/2023 - cu privire la sistemul public de pensii, prin care Parlamentul, la propunerea Guvernului României, a abrogat din OUG 59/2000 - Statutul personalului silvic, posibilitatea încadrării în condiţii speciale a locurilor de muncă pentru personalul silvic care desfăşoară activităţi de paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice şi piscicole, a ariilor naturale protejate; control silvic şi cinegetic; exploatări forestiere; construcţii forestiere; lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier şi împăduriri.
Citește și:
- 21:26 - Avertisment dur de la Ankara pentru Teheran. Erdogan: „Nu puneți în pericol 1.000 de ani de fraternitate”
- 20:45 - Declarația lui Kim Jong Un de Ziua Femeii: „Poate sunt slabe fizic, dar au o voință de neclintit”
- 19:56 - Schimbare uriașă în fotbalul românesc! Burleanu promite că multe controverse de arbitraj vor dispărea
- 18:40 - Donald Trump, despre explozia prețului petrolului: „Am un plan pentru orice. Nu e motiv de panică”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News











