Prognoza ANM pentru următoarele două săptămâni - Când vin ploile

Prognoza ANM pentru următoarele două săptămâni - Când vin ploile
În primele două săptămâni ale lunii noiembrie va fi mai cald
ANM a publicat prognoza meteo pentru următoarele 2 săptămâni.
Primele două săptămâni ale lunii noiembrie vor sta sub semnul unui regim termic mai cald decât în mod normal pentru această perioadă din calendar, timp în care se vor semnala și ploi, în special după data de 4 noiembrie, la nivelul întregii țări, relevă prognoza publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), cu valabilitate pentru intervalul 30 octombrie - 12 noiembrie.
În Banat, în primele două zile din interval, vremea va fi deosebit de caldă, cu o medie a valorilor maxime de 24 de grade și a minimelor în jurul a 12 grade. Ulterior, deși valorile termice vor fi în scădere, vremea va fi în continuare mai caldă decât normalul perioadei, iar până la finalul primei săptămâni mediile valorilor diurne vor oscila în jurul a 19 grade, iar ale celor nocturne între 6 și 10 grade. În a doua săptămână, temperatura aerului va avea tendința să scadă continuu până la medii ale maximelor de 12 - 13 grade și ale minimelor de 4 - 5 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în prima zi a lunii noiembrie și după data de 4 noiembrie.
În Crișana, în prima săptămână din interval, valorile termice vor avea oscilații de la o zi la alta, dar vremea se va menține în general mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă. Mediile valorilor diurne vor varia între 16 și 24 de grade, iar ale celor nocturne între 5 și 11 grade. În a doua jumătate a intervalului de referință, temperatura aerului va avea tendința să scadă până la medii ale maximelor de 12 - 13 grade și ale minimelor în jurul a 4 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai mare în prima zi a lunii noiembrie și după data de 4 noiembrie.
În Transilvania, în primele două zile din interval, vremea va fi deosebit de caldă, cu o medie a valorilor maxime de 22 de grade și a minimelor de 4 - 9 grade. Apoi, deși valorile termice vor fi în general în scădere, vremea va fi în continuare mai caldă decât normalul perioadei, iar până la finalul primei săptămâni mediile valorilor diurne vor oscila între 16 și 19 grade, iar ale celor nocturne între 3 și 9 grade. În a doua săptămână, temperatura aerului va avea tendința să scadă continuu până la medii ale maximelor de 10 - 11 grade și ale minimelor de 2 - 3 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în prima zi a lunii noiembrie și în intervalul 4 - 12 noiembrie.
În Maramureș, luni și marți, vremea va fi deosebit de caldă, cu medii ale maximelor în jurul a 22 de grade și minime de 8 - 11 grade. Până la finalul primei săptămâni, vor fi variații termice, dar vremea va rămâne în general mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă. Media regională a maximelor va fi de 15 - 19 grade, iar cea a minimelor de 5 - 10 grade. În a doua jumătate a intervalului de referință, temperatura aerului va avea tendința să scadă continuu până la medii ale maximelor de 10 - 11 grade și ale minimelor în jurul a 3 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai mare în prima zi a lunii noiembrie și după data de 4 noiembrie.
În Moldova, în ultimele zile din luna octombrie, valorile termice se vor situa peste mediile specifice perioadei, astfel încât se vor înregistra temperaturi maxime, în medie, între 22 și 24 de grade și minime, în medie, între 7 și 10 grade. La începutul lunii noiembrie, temperaturile vor mai scădea până la maxime în general de 16 - 18 grade și minime de 6 - 10 grade, urmând ca, până la
sfârșitul primei săptămâni din interval, să se încălzească treptat și să se înregistreze maxime între 16 și 21 de grade și minime, în medie, între 6 și 11 grade. În ultima săptămână din interval, tendința temperaturii va fi de scădere treptată, astfel încât maximele estimate vor scădea de la 20 de grade până la 12 grade și minimele de la 11 grade până la 4 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai mare în prima zi a lunii noiembrie și după data de 4 noiembrie.
În Dobrogea, în primele trei zile din interval, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă, cu o medie a valorilor maxime de 23 de grade și a minimelor în jurul a 14 grade. Ulterior, deși valorile termice vor fi în scădere, vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obișnuit pentru începutul lunii noiembrie, iar până la finalul primei săptămâni mediile valorilor diurne se vor situa, în medie, între 18 și 24 de grade, iar ale celor nocturne între 10 și 15 grade. În a doua săptămână din interval, temperatura aerului va avea tendința să scadă treptat și, până spre sfârșitul acesteia, nu vor mai fi maxime care să depășească 15 - 16 grade, iar minimele vor fi în medie de 8 - 10 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată începând cu data de 3 noiembrie.
În Muntenia, până miercuri, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă și se vor înregistra temperaturi maxime, în medie, de 23 - 25 de grade, respectiv minime de 9 - 11 grade. În prima săptămână din luna noiembrie, valorile termice vor fi în scădere, însă vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă. Astfel, se vor înregistra temperaturi maxime, în medie, între 18 și 23 de grade, și minime între 7 și 11 grade. În a doua săptămână din noiembrie, temperatura aerului va avea tendința să scadă treptat și vor fi la nivelul întregii regiuni maxime cuprinse între 14 și 20 de grade și minime între 4 și 9 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată începând cu data de 3 noiembrie.
În Oltenia, în primele trei zile din interval, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă, cu o medie a valorilor maxime de 21 - 23 de grade și a minimelor între 9 și 11 grade. Mai târziu, pe 2 noiembrie, valorile termice vor fi în scădere (maxime în jurul a 17 grade și minime de 6 - 7 grade), dar vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă, iar până la finalul primei săptămâni mediile valorilor diurne vor fi, în medie, de 19 - 20 de grade, iar ale celor nocturne între 7 și 11 grade. În a doua săptămână din noiembrie, temperatura aerului va scădea treptat și vor fi maxime, în medie, între 14 și 19 grade și minime între 4 și 10 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai mare în prima zi a lunii noiembrie și după data de 4 noiembrie.
La munte, pe parcursul zilelor de luni și marți, vremea va fi deosebit de caldă pentru sfârșitul lunii octombrie și se vor înregistra temperaturi maxime, în medie, de 15 - 16 grade și minime de 5 - 7 grade. Pe data de 1 noiembrie se va resimți o scădere a temperaturilor și vor fi maxime, în medie, în jurul a 8 grade și minime în jurul a un grad, urmând ca, până la finalul primei săptămâni din noiembrie, să se înregistreze maxime, în medie, între 9 și 12 grade și minime între 2 și 6 grade. În a doua săptămână, temperatura aerului va avea tendința să scadă continuu până la medii ale maximelor de 4 - 6 grade și minime cuprinse între -1 grad și 3 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în prima zi a lunii noiembrie și după data de 4 noiembrie.
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News


























