Președintele Cubei denunță un atac „criminal” al SUA

Președintele Cubei denunță un atac „criminal” al SUA
Președintele cubanez Miguel Díaz-Canel a acuzat un atac „criminal” al SUA asupra Venezuelei
Președintele cubanez Miguel Díaz-Canel a acuzat un atac „criminal” al SUA asupra Venezuelei, conform CNN.
„Cuba denunță și cere urgent reacția comunității internaționale împotriva atacului criminal al SUA asupra Venezuelei. Zona noastră de pace este atacată brutal”, a scris pe X președintele Cubei.
Statele Unite desfășoară atacuri în Venezuela, a declarat un oficial american pentru Reuters, sâmbătă dimineață. Oficialul, care a vorbit sub condiția anonimatului, nu a oferit detalii.
Guvernul autoritar al Venezuelei a acuzat SUA că riscă să arunce America Latină în haos cu un act „extrem de grav” de „agresiune imperialistă”, după ce Donald Trump ar fi ordonat atacuri aeriene împotriva ţării sud-americane, relatează The Guardian.
Stare de urgență în Venezuela
Guvernul venezuelean a transmis, într-un comunicat, că „respinge, condamnă și denunță” „agresiunea militară” a Statelor Unite.
„O astfel de agresiune amenință pacea și stabilitatea internațională, în special în America Latină și Caraibe, și pune în pericol viața a milioane de oameni”, a transmis guvernul.
Atacurile au avut loc în capitala Caracas și în statele Miranda, Aragua și La Guaira, se arată în comunicat, ceea ce l-a determinat pe Maduro să declare stare de urgență națională și să solicite forțelor sociale și politice să „activeze planurile de mobilizare”.
Citește și:
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 19:01 - Informații controversate prezentate de Cristian Rizea despre Felix Rache
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News











