Ca urmare a abaterilor constatate în trafic în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 145 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 75.273 de lei
Miercuri, 8 ianuarie a.c., polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au continuat acțiunile pe șoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, precum și pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică în rândul comunității.
Acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă și depășirea limitelor legale de viteză.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 145 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 75.273 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut 11 permise de conducere și patru certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost constatate patru tamponări.
65 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea limitelor legale de viteză, au fost sancționați 39 de pietoni care au traversat neregulamentar, 13 participanți la trafic au fost sancționați pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, cinci sancțiuni au fost aplicate pentru necordarea priorității de trecere pietonilor, au fost sancționate două depășiri neregulamentare, iar 21 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
Astfel, miercuri, 8 ianuarie a.c., la ora 16.20, pe D.N. 19, în afara localității bihorene Tămășeu a fost depistat în trafic un bărbat de 41 de ani, din Nojorid, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, cu viteza de 154 de km/h, înregistrată radar, într-o zonă de limitare a vitezei de deplasare la 100 de km/h.
Tot miercuri, 8 ianuarie a.c., la ora 09.23, pe D.N 1, în locatitatea bihoreană Urvind a fost depistat în trafic un tânăr de 20 de ani, din Simand, județul Arad, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 107 km/h, înregistrată radar, într-o zonă de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h.
Conducătorii auto care au depășit limitele legale de viteză cu peste 50 de km/h au fost sancționați contravențional cu 9 – 20 de puncte amendă și cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.