Podul Centenarului se va inaugura pe 1 Decembrie, cu două luni înainte de termen

Podul Centenarului
Viceprimarul Florin Birta a susținut miercuri, 17 octombrie 2018, o conferință de presă în teren, în care a prezentat stadiul lucrărilor la obiectivul de investiție „Construire pod peste Crișul Repede între strada Plevnei și strada Szigligeti Ede".„Începerea construcției a avut loc în 25 ianuarie anul prezent, având ca termen de finalizare 12 luni. Asta ar însemna undeva în 25 ianuarie 2019, dar acest pod, din câte vedeți, este într-o stare avansată și dorim ca până în data de 1 decembrie să îl finalizăm, având în vedere că a primit și denumirea de Podul Centenarului", a spus viceprimarul Florin Birta.Până în prezent au fost realizate platformele tehnologice de acces pe maluri, lucrările de deviere a rețelelor, piloții forați pe ambele maluri, culeile pe ambele maluri, hidroizolațiile culeelor, eșafodajele metalice provizorii pentru susținerea confecției metalice a podului, racordarea canalizării pluviale și lucrările la drumuri: sensuri giratorii pe ambele maluri. De asemenea, confecția metalică a podului (tablier, arce) este finalizată și adusă în șantier, urmând a fi adusă și balustrada care va proteja pietonii și bicicliștii care vor trece pe acest pod.„A fost montat tablierul podului, care, așa cum vă spuneam, este un pod atipic pentru că nu are niciun picior de sprijin în Crișul Repede și tot acest tablier, care a fost adus pe bucăți, a fost montat și, după cum vedeți, peste tot au fost montate peste zece mii de șuruburi care susțin și care au prins acest pod", a explicat viceprimarul.Momentan se execută montajul confecției metalice a podului (tablier, arce, trotuar), urmând a fi executat montajul tiranților, între arce și tablier, și a predalelor de beton armat prefabricat.Construcția podului este realizată de asocierea de firme SC Freyrom SA (lider) - SC Procons Group SRL - SC Electro Excel Green Consulting SRL - SC Aquacons SRL.Prețul contractului este de 11.343.150,89 lei fără TVA, durata de execuţie fiind de 12 luni. Lungimea totală a podului va fi de 79,61 metri iar lățimea de 18 metri.În momentul în care podul va fi inaugurat, vor interveni anumite modificări în circulația rutieră de pe străzile adiacente, care urmează să fie anunțate.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:19 - Pentru minivacanța de 1 Mai, CFR suplimentează capacitatea de transport către litoral
- 13:16 - INSP: Peste 50.000 de infecții respiratorii, raportate între 13 și 19 aprilie 2026
- 13:10 - Ziua Porţilor Deschise la BNR
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News














