Picasso, Matisse, Dali, Klimt, la Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural

afis
Oradea se află printre puținele orașe din România unde vor poposi lucrări de grafică și litografii semnate de câțiva dintre cei mai renumiți pictori ai lumii: Picasso, Matisse, Dali și Klimt.Muzeul Național Brukenthal din Sibiu împreună cu Colecția avocatului George Șerban din București, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și Asociația culturală pictor Octavian Smigelschi a realizat sub curatoriatul lui Alexandru Constantin Chituță o premieră și a pus la punct o expoziție inedită cu lucrări de grafică și litografii, semnate de Picasso, Matisse, Dali sau Klimt, unele dintre ele valorând mii de euro.Evenimentul considerat de presă și specialiști expoziția anului în România este parte din Festivalul Internațional de Teatru și cuprinde nuduri semnate de Henri Matisse din seria „Blue", nuduri și studii semnate de Gustav Klimt, șase lucrări semnate de Salvador Dali și lucrări de Pablo Picasso, multe dintre ele din Suita Vollard, realizate în perioada 1930-1937.După Sibiu și Bistrița, expoziția va poposi la Oradea, în cadrul programului „Axele Brukenthal". Lucrările celebrilor artiști vor ajunge la Oradea în perioada următoare, expoziția urmând să fie deschisă joi, 7 noiembrie 2019, ora 13:00, la Muzeul Orașului Oradea - Complex Cultural și va putea fi vizitată până în 15 ianuarie 2020.
Citește și:
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 19:01 - Informații controversate prezentate de Cristian Rizea despre Felix Rache
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News











