PERCHEZIȚII DIICOT ÎNTR-UN CAZ DE FURT DE CRIPTOMONEDE ÎN VALOARE DE 120 MILIOANE DOLARI

PERCHEZIŢII DIICOT ÎNTR-UN CAZ DE FURT DE CRIPTOMONEDE ÎN VALOARE DE 120 MILIOANE DOLARI
Au fost identificate și ridicate mai multe sisteme informatice
Procurorii DIICOT au pus sub urmărire penală trei persoane, acuzate că au transferat ilegal 1.650.000 de criptomonede, echivalentul a aproximativ 120 milioane dolari la data efectuării tranzacțiilor.
Pe 23 iulie, procurorii DIICOT împreună cu polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară în București, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, fraudă informatică cu consecințe deosebit de grave, perturbarea funcționării unui sistem informatic și operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.
"Din materialul probator administrat a rezultat că 3 inculpați au constituit un grup infracțional organizat și au desfășurat o serie de activități infracționale la nivelul unei platforme blockchain, reușind să transfere în mod ilegal, în portofelele electronice pe care le controlau, suma de 1.650.000 criptomonedă, echivalentă cu aproximativ 120.846.000 USD la data efectuării tranzacțiilor. Ulterior inculpații au încercat să transfere toate activele obținute ilegal dintr-o rețea în alta, folosind atât platforme de schimb descentralizate, cât și o platformă care facilitează transferul exclusiv între cele două rețele. Procesul de transferare dintr-o rețea în alta nu a fost finalizat complet, astfel încât o parte din active au rămas în portofelele inculpaților din prima rețea, restul activelor fiind primite de inculpații din cea de a doua rețea în trei portofele electronice sub forma unor criptomonede stabile. Pentru a ascunde produsul infracțional, membrii grupului de criminalitate organizată au utilizat mai multe platforme de schimb descentralizate (de tip agregator), transferând toate activele sub forma unei criptopmonede către o platformă de tip mixer. Având în vedere că persoana vătămată a recuperat peste 95% din criptomonedele care i-au fost sustrase, prejudiciul este în prezent de aproximativ 9.305.791 USD", a anunțat DIICOT, joi, într-un comunicat de presă.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate la adresele celor trei inculpați, au fost identificate și ridicate mai multe sisteme informatice.
De asemenea, a fost instituit sechestru asigurător asupra sumelor de 136.450 lei și 31.995 euro, identificate sub formă de numerar, cât și asupra sumei de aproximativ 4.100.000 dolari, care a fost transferată din portofelele electronice descoperite în sistemele informatice utilizate de inculpați.
În prezent, criptomonedele sechestrate se află în portofelele electronice administrate de Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI).
Pe 24 iulie, procurorii DIICOT - Structura Centrală au dispus față de inculpați măsura controlului judiciar și interdicția de a părăsi țara.
Activitățile de urmărire penală sunt realizate împreună cu polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice.
AGERPRES
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News


























