Actualitate· 5 min citire

Orădenii pot depune proiecte pe platforma online dedicată bugetării participative

40439215_300018437451247_2205920517762842624_n

40439215_300018437451247_2205920517762842624_n

Realitatea de Oradea
Scris de Realitatea de Oradea Publicat: 31 aug. 2018, 11:13

În data de 1 august 2018, a început a doua sesiune de depunere a proiectelor în cadrul bugetării participative, inițiată în 2017 de Primăria Oradea, prin care orădenii pot deveni și anul acesta parte activă în luarea unor decizii cu privire la viitoarele proiecte ale municipalității.

Până în prezent, au fost depuse 5 proiecte. Primăria Oradea îi invită pe toți cei interesați să depună proiecte pentru a schimba fața cartierelor lor și pentru a înfrumuseța zonele în care locuiesc.

Până la 31 octombrie 2018, orădenii pot propune proiecte pentru îmbunătățirea cartierelor lor. Vor fi selectate câte 10 proiecte care vor fi cuprinse în bugetul local. Valoarea bugetului propus în cadrul procesului de bugetare participativă este de 1.500.000 euro/an bugetar. Valoarea estimată pentru un proiect propus trebuie să se încadreze în suma maximă de 200.000 euro, inclusiv TVA.

La această campanie pot participa persoane fizice care au domiciliul sau reședința în Municipiul Oradea și care au împlinit vârsta de cel puțin 18 ani. Depunerea proiectelor se poate realiza strict prin platforma on-line dedicată bugetării participative (activ.oradea.ro), de către persoane înregistrate cu cont de utilizator.

Referitor la depunerea proiectelor, pe lângă depunerea proiectelor online, există posibilitatea depunerii proiectelor prin formular scris. Proiectul va fi încărcat pe platforma on-line de către un angajat desemnat din cadrul Primăriei Oradea.

Referitor la criteriile de eligibilitate a proiectelor, menționăm că sunt excluse proiectele care vizează dotările/investițiile în instituții publice, dorindu-se întărirea conceptului de investiție în spații publice deschise, cu acces neîngrădit.

Domenii și criterii de eligibilitate

Propunerile de proiecte trebuie să se încadreze într-unul din următoarele domenii, pentru obiective care sunt în administrarea Municipiului Oradea:

a. Infrastructură stradală: alei, trotuare, scuaruri, zone pietonale

b. Amenajare de spații verzi și locuri de joacă

c. Mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației.

d. Amenajare spații publice (mobilier urban, iluminat public etc.).

e. Infrastructură culturală

f. Infrastructură socială

g. Infrastructură de sănătate

h. Digitalizare

Pentru a fi validate în cadrul procesului de bugetare participativă, proiectele trebuie să fie de competența Primăriei Municipiului Oradea, să nu contravină reglementărilor regulamentului aprobat sau altor prevederi legale în vigoare și să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate:

1. Să fie de interes local și să nu realizeze activități cu scop comercial, publicitar, de natură politică sau etnică;

2. Să fie sau să poată fi asimilate unei investiții aflate în competența Primăriei Municipiului Oradea;

3. Să vizeze un spațiu public, deschis, aflat în proprietatea Municipiului Oradea, la care există acces neîngrădit al cetățenilor (nu sunt eligibile proiecte care propun dotări/amenajări în incinta clădirilor administrate de instituții publice);

4. Să se refere doar la investiții publice constând în dotări, modernizări, reparații ale bunurilor proprietate publică a municipiului;

5. Să nu fie contrare sau incompatibile cu planuri sau proiecte ale municipalității aflate în derulare;

6. Să fie delimitate zonal;

7. Să se încadreze în bugetul maxim alocat unui proiect;

8. Să se încadreze în domeniile prevăzute.

Etape și calendarul propus

Bugetarea participativă organizată în Municipiul Oradea în cursul anului 2018 cuprinde următoarele etape:

1. Înregistrarea pe platforma on-line activ.oradea.ro

2. Depunerea proiectelor - Un cetățean poate depune un singur proiect pentru fiecare domeniu, prin intermediul platformei activ.oradea.ro. Valoarea maximă a bugetului estimat pentru fiecare proiect este de 200.000 euro (inclusiv TVA).

Prin excepție, depunerea proiectelor se poate face și off-line, prin completarea unei cereri tip și depunerea la registratura Primăriei Municipiului Oradea. În acest caz, crearea contului de utilizator și încărcarea propunerii pe platforma online va fi realizată de către o persoană desemnată din cadrul Municipiului Oradea.

3. Analiza tehnică și legală a proiectelor, care va fi realizată de către o comisie constituită la nivelul Primăriei Municipiului Oradea. Comisia analizează conformitatea proiectelor inițiate cu prevederile prezentului Regulament, cu alte prevederi legale în vigoare precum și impactul/viabilitatea/fezabilitatea tehnică a acestora. Comisia își rezervă dreptul de a ajusta proiectele. Pot exista propuneri care necesită ajustări tehnice și estimarea mai eficientă a costurilor din partea municipalității, pentru a putea fi asumate/supuse votului și ulterior implementate.

4. Votul cetățenilor, care va avea loc în două etape distincte: votul on-line (pondere 50%) și votul cu ocazia dezbaterii publice la nivel de cartier (pondere 50%).

5. Dezbaterea publică și selecția finală a proiectelor

Selecția finală a proiectelor se va realiza după dezbaterea în cadrul întâlnirilor publice cu cetățenii din cartierele orașului. În cadrul întâlnirilor organizate la nivelul cartierelor și al companiilor din oraș se vor prezenta proiectele declarate eligibile, ocazie cu care participanții la întâlnirile publice își vor putea exprima prin vot direct opțiunea proprie.

Proiectele care obțin cel mai mare punctaj în urma votului on-line și a dezbaterii publice urmează să fie cuprinse în bugetul Primariei Municipiului Oradea pentru anul 2019.

Calendarul propus este următorul:

23.07.2018 - Lansarea portalului.

01.08.2018 - 31.10.2018 - Depunerea proiectelor.

01.11.2018 - 14.11.2018 - Verificarea proiectelor depuse de către Primărie.

15.11.2018 - 31.12.2018 - Promovarea proiectelor de către deponenți și votarea on-line.

01.01.2019 - 30.01.2019 - Întâlniri publice și votarea off-line.

Luna februarie 2019 - includerea în bugetul pe anul 2019 a proiectelor care au obținut cele mai multe voturi.

Calendarul poate suferi modificări, în acest caz acestea urmând să fie aduse la cunoștință publică în timp util.

Prin procesul de bugetare participativă, municipalitatea are în vedere creșterea nivelului de dialog și colaborare dintre cetățeni și administrația publică locală, precum și ajustarea politicilor publice la nevoile și așteptările cetățenilor, pentru a îmbunătăți calitatea vieții în municipiul Oradea.

Pentru informații suplimentare cu privire la procesul de bugetare participativă:

  • platformă on-line: https://activ.oradea.ro.;

  • email: [email protected];

  • telefon: 0259.437.000 interior 248

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate