ISRAELUL PRIMEȘTE, SĂPTĂMÂNA ACEASTA, RĂMĂŞIŢELE MAI MULTOR OSTATICI DIN GAZA

ISRAELUL PRIMEȘTE, SĂPTĂMÂNA ACEASTA, RĂMĂŞIŢELE MAI MULTOR OSTATICI DIN GAZA
Momentul marchează prima predare a unor ostatici decedaţi
Israelul se pregăteşte să primească, joi, rămăşiţele unui număr necunoscut de ostatici din Fâșia Gaza.
Identitatea acestora nu a fost dezvăluită de gruparea palestiniană Hamas, relatează CNN, citând o sursă apropiată negocierilor dintre cele două părți beligerante.
Momentul marchează prima predare a unor ostatici decedaţi de când acordul de încetare a focului a intrat în vigoare, în luna ianuarie.
Anterior, armata israeliană a recuperat cadavrele mai multor ostatici în timpul luptelor din enclavă.
La ultima rundă, 3 ostatici israelieni au fost eliberaţi, sâmbătă, la schimb cu sute de prizonieri şi deţinuţi palestinieni.
Hamas declarase iniţial că va amâna eliberările, acuzând Israelul că îşi încalcă angajamentele faţă de armistițiu.
Pe fondul disputei, preşedintele american Donald Trump a îndemnat Israelul să îşi anuleze acordul cu Hamas.
Ulterior, Egiptul și Qatarul au convins Hamas să continue eliberările.
Până la acest momest, islamiștii palestinieni au eliberat în total 19 ostatici israelieni dintr-un total de 33, ca parte a primei faze a acordului de încetare a focului.
Guvernul israelian susține că 8 dintre cei 33 sunt morţi.
În conformitate cu termenii acordului, următorul schimb este programat pentru 22 februarie.
De asemenea, guvernul israelian se confruntă cu presiuni tot mai mari din partea cetățenilor.
Luni, la Tel Aviv s-au adunat mulţimi mari de oameni pentru a marca 500 de zile de la atacul din 7 octombrie şi pentru a cere eliberarea tuturor ostaticilor din Fâșia Gaza.
Citește și:
- 12:36 - CSM - Interviuri cu procurorii propuşi la şefia marilor parchete
- 12:30 - Verdict final în cazul copilului din Bihor, decedat după un diagnostic greșit: Ce au decis judecătorii
- 12:25 - Legea care interzice arderea frunzelor: Ce sancțiuni riști dacă nu respecți regulile de mediu
- 12:18 - Au început înscrierile pentru a intra în direct cu jurnalistul Sorin Roșca Stănescu
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News











