În dimineața zilei de vineri, 07 iunie a.c., în jurul orei 08.35, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor a fost sesizat, prin Sistemul Unic 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 19, pe raza localității Sălard, eveniment soldat cu rănirea persoanelor aflate în cele două autoturisme implicate în accident.
Pentru salvarea celor trei victime, inspectoratul a mobilizat de urgență, două echipaje de pompieri militari din cadrul Gărzii de Pompieri Sălard, din care unul de paramedici, echipajul de descarcerare grea al Detașamentuluir Oradea, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Ajunse la locul producerii accidentului, forțele de intervenție au acționat pentru descarcerarea unei femei rămase captive într-unul din cele două autoturisme avariate, iar echipajele medicale au acordat îngrijirile necesare femeii evacuate din autovehicul și celor doi bărbaț răniți în urma accidentului, toți trei suferind multiple traumatisme și contuzii. Cele trei victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea.