Întâlnire de suflet cu Mihaela Tatu

La invitația Direcției de Asistență Socială Oradea, dna Mihaela Tatu, trainer pentru limbajul paraverbal și nonverbal, a susținut un seminar, în Sala „Florica Ungur" din Oradea.

Seminarul, interactiv, intitulat „Educația unui copil începe odată cu educația mamei. Comunicare în cadrul familiei" s-a adresat mamelor - asistenți personali ai copiilor cu dizabilități și a adunat un număr de 60 de persoane.

În deschiderea evenimentului, dna Tatu le-a transmis celor prezenți: „Să găsiți forța de a merge mai departe, a avea un copil cu dizabilitate fiind, poate, una dintre cele mai grele provocări ale vieții. Nici un părinte nu își dorește și nu este pregătit pentru a face față suferinței propriului copil, mama fiind figura emblematică în tot traseul pe care copilul, indiferent de dizbilitatea pe care o are, îl va urma în viață. Ne-am întâlnit azi să împărtășesc cu dumneavoastră, dragi părinți, frământările sufletești și să învățăm unii de la alții din experiențele frumoase sau mai puțin frumoase pe care viața ni le-a oferit."

Unul dintre aspectele discutate a fost izolarea socială, care, din păcate, intervine odată cu nașterea unui copil cu dizabiliate, principalul motiv fiind lipsa de înțelegere a celor din jur, prieteni, rude.

Deși nu există o vindecare, în marea majoritate a dizabilităților, trebuie găsite formule pentru acomodare și pentru acceptare, de aceea unul dintre mesajele transmise a fost acela că: „Suntem ceea ce alegem să fim".

Părinții, dar în mod special mama, trebuie să stie că exemplele și faptele din căminul conjugal sunt primele și cele mai puternice simțăminte care se întipăresc în mintea și sufletul copiilor lor.

Mama are datoria de a începe educatia copiilor și de a-i îndruma, de a le insufla principii morale și un sistem de valori sănătos. Cultivarea vointei este temelia modului de a gândi și a lucra, în general, numai o educatie buna a facultatilor fizice si intelectuale nu-i de ajuns pentru ca omul sa fie pe deplin format.

Părintele este singurul în măsură să își organizeze viața, astfel încât, nașterea unui copil cu dizabilitate să nu fie percepută ca tragedia vieții lor, să accepte faptul ca în primul rând li s-a dat acest lucru pentru că sunt oameni speciali care au puterea să ducă această cruce, acești copii fiind copii speciali și pozitivi, cu o personalitate unică.

„Înainte de orice, vreau să-i mulțumesc dnei Arina Moș, directorul DAS Oradea, pentru inițiativă. În urma unui dialog pe care l-am avut, culmea, la București, am ajuns la concluzia că unele dintre informațiile pe care le dețineam și obiectul muncii mele de acum, ar putea să fie de folos doamnelor, mamelor, care au în întreținere copii, puțin altfel, copii speciali dar minunați. Acești copii depind de mamele lor, nu numai fizic dar și emoțional, depinzând de starea de spirit a acestora. Ori, din moment ce nu putem schimba povestea vieților lor, cred că ar fi bine ca ele să conștientizeze că indiferent dacă sunt triste și amărâte și transmit tristețe, fie că sunt cu zâmbetul pe buze și se bucură de fiecare clipă de armonie și de fiecare moment pe care îl petrec alături de copiii lor, lucrurile rămân aceleași. Cel mai bine ar fi să se întâlnească între ele, să-și împărtășească bunele și relele și să trăiască cu zâmbetul pe buze. Asta am încercat azi, să le fac să realizeze că starea de spirit este importantă, că femeia este cea care generează echilibru și armonie întregii familii. Le doresc mămicilor, azi prezente la acest seminar, și nu numai, sănătate, inteligență emoțională și nu în ultimul rând răbdare și înțelepciune să poată duce crucea grea și soților lor să le sprijine, pentru că aceste povești nu sunt doar ale mamelor ci ale întregii familii. Direcției de Asistență Socială Oradea vă mulțumesc că le sprijiniți și vă doresc să aveți răbdare, empatie și compasiune în greaua misiune pe care o aveți, de a duce mai departe această mare responsabilitate, aceea de a fi alături și a sprijini aceste mame, adevărate mame eroine.", a transmis, în încheiere, dna Mihaela Tatu.

Educația și acceptarea începe cu noi și cu modalitatea pe care o alegem de a prezenta comunității copiii noștri cu dizabilități.