În data de 01.04.2019, în jurul orei 21.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota, s-a prezentat pentru a ieși din țară, o persoană de sex feminin care călătorea ca pasageră într-un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Germania.
La controlul de frontieră, femeia s-a legitimat cu un pașaport emis de autoritățile din Liban. Cu ocazia verificării documentului, polițiștii de frontieră au constatat că între persoana prezentă la control și fotografia din documentul prezentat există diferențe de fizionomie, motiv pentru care persoana în cauză a fost dusă la sediul instituției pentru cercetări.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că cea în cauză este cetățean libanez, se numește B.F. și are 47 de ani, iar pașaportul prezentat la control aparține unei rude. Femeia a încercat să îl folosească pentru că documentul avea aplicate vizele necesare pentru a ajunge în Germania.
În cauză, polițiștii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei, efectuând totodată, cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals privind identitatea și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun.