CSM Digi Oradea va efectua în următoarele zile un stagiu comun de pregătire cu formația spaniolă Mataro. Săptămâna viitoare bihorenii se vor antrena alături de gruparea maghiară Miskolc.
„Eu cred că e și momentul punem la probă echipa, în sensul de-a juca un miniturneu. Vom avea două partide joi, două partide vineri, iar sâmbătă dimineață al cincilea meci. Sunt meciuri de pregătire, deci nu urmărim rezultatul, urmărim mai mult sisteme de joc", a explicat Dorin Costrăș, antrenorul CSM Digi Oradea.
Pentru confruntările cu cele două echipe, antrenorul orădean nu va avea la dispoziție ultimele două achiziții făcute, niponii Seiya Adachi și Yusuke Inaba. Aceștia se vor alătura lotului CSM pe 16 septembrie.