Deputații PNL solicită abrogarea O.U.G. nr.114/2018

Partidul Național Liberal
Într-o scrisoare deschisă adresată membrilor Parlamentului României, deputații PNL solicită abrogarea de urgență a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.114/2018, având în vedere consecințele nefaste pe care le-a provocat economiei românești. Aceștia consideră, de asemenea, că această ordonanță este dăunătoare în integralitatea sa și că orice încercare de corectare este din start sortită eșecului.De aceea, PNL solicită, totodată, Guvernului ca înainte de a mai adopta astfel de acte normative cu impact major în societate să asigure un dialog real cu toți actorii economici, sociali și instituționali care sunt vizați de măsurile fiscale pe care intenționează să le implementeze.''Românii nu mai pot cauționa încă un simulacru de dezbatere, iar deputații PNL au optat pentru acest mod de a acționa tocmai pentru a trage un puternic semnal de alarmă asupra consecințelor negative ale O.U.G. nr.114/2018 asupra a numeroase domenii de activitate.Parlamentul României, ca unică autoritate legiuitoare a ţării, trebuie respectat, iar noi, ca principal partid de opoziție, ne dorim recredibilizarea acestei instituții. Îndemnul nostru, al deputaților PNL, către parlamentari este să nu abandoneze România, astfel încât să putem garanta securitatea generațiilor viitoare!''In linkul alăturat puteți găsi scrisoarea deschisă integrală - Scrisoare deputati OUG 114
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:41 - Premierul Ilie Bolojan, primele declarații după ce miniștrii PSD și-au dat demisia
- 15:24 - Val de execuții în Iran: un nou caz legat de opoziție și acuzații de spionaj
- 14:53 - Vouchere de 15.000 de lei pentru fertilizare in vitro: Guvernul a aprobat programul până în 2030
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News













