La invitația dlui Mihai Merca, noul președinte al Asociației Nevăzătorilor Oradea, dna Arina Moș, directorul DAS Oradea, a participat la o activitate cultural - sportivă a membrilor asociației.
În deschiderea evenimentului, dl Merca Mihai a precizat: „Mă bucur pentru deschiderea pe care Direcția de Asistență Socială Oradea o are față de membrii Asociației Nevăzătorilor. Împreună cu dna director Arina Moș, ne dorim continuarea bunei colaborări în beneficiul persoanelor nevăzătoare."
Acțiunea s-a desfășurat în două etape. Prima etapă, un concurs de cultură generală, pe tema Unirii Principatelor Unite, secondată fiind de un concurs de șah rapid intitulat „Cupa Unirii la Șah".
Evenimentul, ocazionat de sărbătorirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Unite, a fost un bun prilej pentru a identifica nevoile persoanelor nevăzătoare și pentru a perfecta o mai bună colaborare în beneficiul acestora.
„Mă bucur că m-ați primit cu atât de multă căldură, că azi pot să fiu alături de dumneavoastră și salut orice inițiativă a asociației prin care reușim să fim împreună, să identificăm nevoile și să găsim soluțiile potrivite.", a spus directorul DAS Oradea, dna Arina Moș.
Marcarea zilei are ca obiectiv susținerea demnității și a drepturilor acestor persoane, fiind totodată o ocazie de a sensibiliza comunitatea și de a transmite mesajul: „ Și noi facem parte din această comunitate!"