Mai multe persoane care au ajuns, în noaptea de marți spre miercuri, în centrul de carantină reclamă condițiile inumane
"Sunt anumite camere care nu au apă curentă la chiuvetă, nu există săpun, prosoape, absolut nimic! Nu ne-au dat nimic, în afară de lenjeria pe care trebuia să o tragem peste perne și plapume. Nu s-a dezinfectat înainte ca noi să ajungem aici! Pernele sunt foarte pătate. Nu sunt dezinfectate și e de neacceptat, cu atât mai mult cu cât ne-au cazat în centru în urma celor care ar putea fi infectați! Perna, plapuma miros îngrozitor a urină. Sunt persoane care nu au acceptat mizeria din cameră și au ales să rămână în mașini", a reclamat o femeie.
Oamenii au trimis ziarului ebihoreanul.ro și filmări, revoltați și speriați de ceea ce se întâmplă, cu atât mai mult cu cât, în noaptea de dinainte, li s-a spus că medici de la Direcția de Sănătate Publică Bihor se vor deplasa în zona de carantină pentru a le verifica starea de sănătate, dar, cel puțin până la ora 11, nimeni nu a ajuns să-i controleze.
Ei spun că în centrul din Pădurea Neagră sunt aproximativ 20 de persoane, câte două în camere, și reclamă că, practic, autoritățile i-au abandonat acolo. Nu au nici măcar semnal la telefoane, iar în centru nu există nici măcar un medic care să îi supravegheze.
Acesta a mai spus că singurul care se îngrijește de soarta celor cazați în centrul din Pădurea Neagră este administratorul clădirii, care "se ocupă de tot", dar nu are nici măcar soluții dezinfectante care să le asigure celor prezenți minima igienă. "El pune pe foc lemne, el ne face o cafea în ibric, el ar trebui să facă curățenie, dar nimeni nu i-a adus soluții de dezinfectat. Spălăm pe jos cu un fel de soluție de vase, condițiile sunt sub orice critică. Spre deosebire de alte țări, la noi nu e foarte vesel ce se întâmplă", a mai declarat acesta.
BIHOREANUL a încercat să afle puncte de vedere legate de aceste reclamații. În timp ce prefectul Dumitru Țiplea nu răspunde la telefon, dr. Dorel Țîrț, reprezentantul Direcției de Sănătate Publică Bihor, a promis că va reveni cu un răspuns, cerând să i se facă o cerere în scris pentru un punct de vedere.
Acesta a dat, însă, asigurări, că o echipă de la DSP Bihor se îndreaptă spre centrul de carantină, pentru a preleva probe.