Actualitate· 1 min citire

Cetățean pakistanez cu document fals, depistat la Nădlac II

1562830726250-5992-S4

1562830726250-5992-S4

Realitatea de Oradea
Scris de Realitatea de Oradea Publicat: 11 iul. 2019, 16:41

În data de 10.07.2019, în jurul orei 17.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota, s-a prezentat pentru a efectua formalitățile de frontieră un cetățean din Pakistan, S.M., în vârstă de 31 de ani, ca pasager într-un autocar marca VDL, înmatriculat în România. La control, acesta s-a legitimat cu un pașaport emis de autoritățile din Pakistan și un permis de ședere având însemnele autorităților spaniole.

Cu ocazia verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că permisul de ședere prezentat la control este fals, neîndeplinind condițiile de formă și de fond ale unui document autentic, motiv pentru care bărbatul a fost condus la sediul instituției, pentru cercetări.

Polițiștii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei în cauză și au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.       

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate