Caravana Tricolorul va ajunge și în județul Bihor

Caravana Tricolorul
Anul acesta sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, 100 de ani de la momentul în care drumul României s-a schimbat definitiv prin efortul admirabil al unei generații de oameni politici extraordinari, adevărate modele de urmat. Printre aceștia s-au numărat liderii liberali în frunte cu Ion I.C. Brătianu, personalitate politică incontestabilă, negociator remarcabil al intereselor României și factorul principal în recunoașterea Marii Uniri în 1919-1920, la Paris.Sărbătorind Anul Centenarului, Tineretul Național Liberal lansează Caravana Tricolorul. Printr-o acțiune simbolică desfășurată la nivel național și care își propune să marcheze 100 de ani de la Marea Unire, organizațiile TNL vor purta drapelul național prin toate județele țării, începând din data de 18 septembrie și până pe 25 noiembrie, când tricolorul va fi arborat la Alba Iulia.
,,Prin această acțiune vrem să unim, măcar simbolic, județele și regiunile istorice sub același tricolor. Cu atât mai mult cu cât guvernanții nu au reușit în ultimii 28 de ani să unească regiunile cu o autostradă”
, a declarat Bogdan Pater, președinte al tinerilor liberali din județul Bihor.1 decembrie 2018 ne va găsi împreună, la Alba Iulia, sărbătorind cea mai importantă și fericită zi din istoria poporului român. Suntem datori să recunoaștem și să celebrăm efortul înaintașilor noștri în crearea statului național unitar, zi de zi, dar cu atât mai mult la 100 de ani de la Marea Unire - cel mai semnificativ și emoționant moment din istoria noastă.Tricolorul – simbol național – având o falnică desfășurare de cca. 30 de metri lungime și cca. 10 metri lățime va ajunge în județul Bihor în perioada 13-15 noiembrie 2018.

Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:36 - Zbor direct spre destinații exotice pentru români
- 08:31 - Sfântul Gheorghe 2026. Tradiții, obiceiuri și superstiții
- 08:27 - Sărbătoare 23 aprilie: Sfântul Mucenic Gheorghe. Mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși. Cruce roșie în calendar
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News














