Vineri, 05 aprilie a.c., în intervalul orar 09.00 – 13.00, la sediul Detașamentului 2 de Pompieri Oradea s-a desfășurat faza județeană a concursului școlar cu tematică de protecție civilă și caracter tehnico-aplicativ „Cu viața mea apăr viața”.
Competiția, organizată de Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, a reunit la start cele cinci echipe calificate în urma etapei desfășurate la nivel zonal.
Concursul a fost organizat distinct, pe două niveluri (ciclul gimnazial și ciclul liceal), fiecare echipă fiind formată din patru membri, din care trei concurenți și o rezervă.
Etapa județeană a competiției a constat în susținerea unei probe scrise și a două probe practice: „Transportul asistat al unui accidentat așezat pe targă pe distanța de 50 metri” și „Deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat”, la finalul cărora clasamentul general a fost următorul: .
Clasele V-VIII
Locul I – Colegiul Național „Octavian Goga” Marghita
Locul II – Școala Gimnazială Nr.1 Săliște de Vașcău
Clasele IX-XI
Locul I – Liceul Tehnologic Nr. 1 Valea lui Mihai
Locul II – Colegiul Național „Octavian Goga” Marghita
Locul III – Colegiul Național „Avram Iancu” Ștei
Concursul s-a încheiat cu festivitatea de premiere, în cadrul căreia participanții au fost felicitați pentru cunoștințele teoretice și practice, implicarea și spiritul de fairplay de care au dat dovadă, echipele fiind recompensate cu diplome și cupe.
Cele două echipe care au ocupat prima treaptă a podiumului vor participa la etapa interjudețeană a competiției, ce se va desfășura în județul Cluj.