În cursul zilei de luni, 04 martie a.c., specialiștii pirotehnicieni ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” au fost solicitați să desfășoare o misiune de asanare a teritoriului de muniția rămasă neexplodată.
Ajunși la locul indicat de apelantul numărului unic 112, pompierii militari au identificat o bombă de artilerie de calibru 82 milimetri, provenită din cel de-al Doilea Război Mondial, aceasta fiind descoperită de un cetățean în timp ce efectua lucrări de amenajare a unui teren situat pe raza localității Prisaca, comuna Uileacu de Beiuș.
După verificarea zonei în care muniția fusese descoperită, echipajul pirotehnic a transportat și depozitat muniția în condiții de siguranță, în vederea distrugerii ulterioare, prin explozie controlată.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor recomandă persoanelor care descoperă muniții neexplodate, să nu le atingă, iar când execută diferite activități și depistează muniții, să sisteze imediat lucrările, să îndepărteze întregul personal din zona periculoasă și să anunțe de urgență, prin intermediul numărului unic 112, serviciile de urgență profesioniste.