Bebeluș salvat la sediul ISU Bihor

Bebeluș salvat la sediul ISU Bihor
Viața unui bebeluș a fost salvată de un medic și un pompier militar, chiar la sediul ISU Bihor
Sâmbătă, 9 noiembrie a.c., viața unui bebeluș a fost salvată de un medic și un pompier militar, chiar la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Crișana” al județului Bihor.
În jurul orei 13.40, pe strada Avram Iancu din municipiul Oradea, la câțiva metri după ieșirea din curtea Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Crișana”, o autospecială de primă intervenție și comandă a fost blocată de un jeep, care a pătruns pe contrasens, conducătorul autoturismului și soția acestuia, cetățeni străini, vizibil panicați, solicitând ajutorul comandatului Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, care coborâse din autospecială pentru a afla motivul acestui gest. În câteva secunde, maiorul Horia Cheregi a realizat că viața sugarului aflat pe bancheta din spate a mașinii, în scaunul auto, era în pericol, acesta aflându-se în stop cardio-respirator. În acel moment, maiorul a ordonat conducătorului autospecialei să alerteze forțele de la sediu, spunându-i totodată tatălui copilului să-l însoțească cu autoturismul în curtea unității, unde, în mai puțin de un minut, totul era pregătit pentru salvarea copilului.
Întrucât echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea nu se afla la unitate, fiind în misiune la un caz medical, sugarul a fost preluat de dr. Juca Dacian, medicul coordonator din dispeceratul medical, care, împreună cu plutonier major Pupăză Adrian, pompier militar în cadrul Detașamentului 1 Oradea, i-au acordat bebelușului, în vârstă de 7 zile, îngrijirile medicale care se impuneau, reușind în câteva secunde, să-l readucă la viață.
Fetița a fost preluată, plângând, spre marea bucurie a tuturor celor prezenți și în aplauzele pompierilor militari, de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, care a transportat-o la Camera de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:31 - Confuzie în jurul negocierilor SUA-Iran. Trump spune că nu există o notificare oficială din partea Teheranului
- 20:27 - Franța se alătură eforturilor SUA pentru un acord cu Iranul. Macron vorbește despre o misiune în Strâmtoarea Ormuz
- 19:35 - Gică Hagi, mesaj înaintea meciului cu Georgia: „Trebuie să jucăm cu onoare pentru România”
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News













