CSM CSU Oradea a obținut prima sa victorie în Grupa J a competiției masculine de baschet FIBA Europe Cup, 87-73 (21-23, 24-20, 25-18, 17-12) cu echipa finlandeză Kataja Basket, miercuri seara, în deplasare.
Primele două sferturi ale partidei au fost destul de echilibrate, dar apoi vicecampioana României s-a desprins și a câștigat fără emoții.
Cei mai buni de la orădeni au fost Donatas Tarolis, cu 18 puncte, 9 recuperări, și Lennard Freeman, 14 p, 10 rec. Din echipa antrenată de Cristian Achim s-au mai remarcat Erick Neal, 13 p, 11 pase decisive, Nijal Pearson, 14 p, 7 rec, 4 pd, și Kris Richard, 13 p, 5 rec, 3 pd.
Americanul Nike Sibande a fost MVP-ul partidei, cu 36 p, 5 rec, 3 pd pentru finlandezi. Amanze Egekeze a contribuit cu 14 p.
În celălalt meci al zilei se înfruntă Patrioti Levice (Slovacia) și Legia Varșovia.
CSM CSU Oradea a urcat pentru moment pe primul loc, cu 3 puncte, urmată de Legia și Patrioti, cu 2 puncte (ambele cu un joc mai puțin), Kataja Basket, 2 puncte.
CSM CSU Oradea va juca în etapa a treia în deplasare, cu Legia Varșovia, pe 1 noiembrie.
AGERPRES
Sursa foto: CSM Oradea/Facebook