Actualitate· 1 min citire

Autoturism căutat de autoritățile din Germania, depistat de polițiștii de frontieră de la P.T.F. Nădlac II

1564470833186-6093-S4

1564470833186-6093-S4

Realitatea de Oradea
Scris de Realitatea de Oradea Publicat: 30 iul. 2019, 11:03

În data de 29.07.2019, în jurul orei 17.50, la Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II - Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, cetățeanul român P.L., în vârstă de 46 de ani, conducând un ansamblu rutier format din autoturism marca Mercedes Benz, înmatriculat în România și platforma marca Boro, înmatriculată în Polonia. Acesta transporta pe platformă un autoturism marca Audi model S8, înmatriculat în Germania, an de fabricație 2015.

În urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat că mașina de pe platformă figurează ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autoritățile din Germania în aceeași zi.

Față de cele constatate, bărbatul a declarat că a fost angajat în calitate de șofer pentru a transporta autoturismul și nu știa că acesta este căutat de autorități.

Mijlocul de transport, în valoare de 70.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F Arad, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate