Alertă pe Valea Oltului, scurgeri de gaz dintr-o cisternă. Circulația oprită, pericol de explozie. A fost emis mesaj RO-ALERT-VIDEO

Alertă pe Valea Oltului, scurgeri de gaz dintr-o cisternă. Circulația oprită, pericol de explozie. A fost emis mesaj RO-ALERT-VIDEO
Alertă pe drumul național DN 7, marți după-amiază pe ambele sensuri, la ieșirea din stațiunea Călimănești către Sibiu, kilometrul 200+080
Alertă pe drumul național DN 7, marți după-amiază pe ambele sensuri, la ieșirea din stațiunea Călimănești către Sibiu, kilometrul 200+080. Pompierii intervin de urgență după ce au fost constatate scăpări de gaze la o autocisternă încărcată cu GPL. Autoritățile au emis un mesaj Ro-Alert.
La fața locului intervin mai multe echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea și Stației de Pompieri Brezoi, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de stingere și intervenție rapidă, o ambulanță SMURD și o autospecială CBRN.
”Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, pentru gestionarea unei situații de urgență generate ca urmare a scăpărilor de gaz de la o autocisternă aflată în localitatea Călimănești, pe DN7.
La locul evenimentului s-au deplasat de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea și Stației de Pompieri Brezoi, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de stingere și intervenție rapidă, o ambulanță SMURD și o autospecială CBRN.
Ajunși la locul intervenției pompierii au constatat că sunt scăpări de gaze din autocisternă, sens în care au fost creat un perimetru de siguranță pe o rază de 500 mp. Pentru protecția populației aflată în proximitate a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT”, a transmis ISU Vâlcea.
Potrivit reprezentanților instituției, în sprijinul echipelor operative de intervenție au fost solicitate autospeciala cu roboți de la ISU Brașov și 2 autospeciale de stingere de la ISU Sibiu.
În momentul publicării acestei știri, traficul pe DN7 este complet blocat, iar pompierii acționează cu jet pulverizat asupra părții superioare a cisternei. La fața locului a fost solicitată o cisternă pentru transvazarea gazului.
Din fericire, nu au fost înregistrate victimem iar misiunea pompierilor este în dinamică.
Citește și:
- 17:19 - Europa riscă să rămână fără combustibil pentru avioane în 6 săptămâni
- 17:10 - Anca Alexandrescu, despre interviul președintei CCR: „Doamna Tănăsescu a ieșit să facă acest interviu de frică”
- 16:20 - Pentagonul amenință cu reluarea imediată a bombardamentelor și transmite un ultim avertisment Iranului
- 16:14 - Atenție la contractele imobiliare! Recomandările ANPC pentru cei care își cumpără casă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News











