Activitatea industrială s-a redus puternic în ultima lună a anului trecut, pe fondul scăderii sensibile a comenzilor
Activitatea din industrie a înregistrat, în decembrie 2019, o scadere substantială, iar scăderea comenzilor pentru export a atins un record istoric, până la 32 de puncte, relevă rezultatele Barometrul Industriei din România, întocmit de Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA).
În acest context, analiza de specialitate relevă faptul că, în decembrie 2019, comenzile pentru export sunt la un minim istoric de 32 de puncte. „Căderea brutală arată ca și cum industria s-a decuplat în mare măsură de la piața externă. E greu de presupus cum si când se va restabili activitatea de export”, se notează în concluziile Barometrului.
Conform documentului, în ceea ce privește producția, volumul a înregistrat o scădere la 40 de puncte, cu 10 puncte sub granița de 50 între expansiune și contracție. Totodată, stocurile au fost în contracție permanentă pe întreg anul trecut și au rămas contractate la 47 de puncte, în decembrie.
Pe cerere, comenzile noi au căzut de la 53, în noiembrie 2019, la 40 în decembrie 2019, iar lipsa comenzilor se va simți în activitatea din lunile următoare.
Pe de altă parte, importurile de materii prime s-au contractat masiv, de la 56 în noiembrie, la 45 în decembrie. „Când se evaporă comenzile, managerii reduc sau sistează importurile și le reactivează dacă apar comenzi noi la orizont. Decalajul are implicații asupra volumului activității”, este concluzia persoanelor intervievate.
La capitolul forței de muncă, numărul salariaților a rămas contractat la 47 de puncte, în condițiile în care, de aproape doi ani, indicatorul pentru angajări a semnalat mai degrabă intenția managerilor de a conserva în loc de a crește numărul actual de salariați. Previziunile pentru 2020 vorbesc despre posibile tendințe de disponibilizare, pe fondul scăderilor repetate de activitate ce a culminat cu contracția din decembrie 2019.
Autor ELZY PĂCURARU