Dosar de evaziune fiscală prin sustragerea de la plata impozitului pe profit și a TVA
Polițiștii mureșeni, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, efectuează, joi dimineața, 60 de percheziții în 15 județe și în municipiul București, într-un dosar de evaziune fiscală prin sustragerea de la plata impozitului pe profit și a TVA. Prejudiciul estimat este de 750.000 lei.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Mureș, perchezițiile domiciliare au loc în județele Mureș, Galați, Brașov, Prahova, Alba, Vrancea, Ilfov, Teleorman, Suceava, Iași, Botoșani, Timiș, Sălaj, Satu Mare, Bihor, dar și în municipiul București.
"Acțiunea are loc în cadrul unui dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. În fapt, s-a reținut că, în perioada 1 ianuarie 2015 - 31 august 2019, o societate comercială, din județul Mureș, ar fi înregistrat pe conturile de cheltuieli facturi fără conținut economic real, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit și a TVA. Prejudiciul cauzat bugetului statului este estimat, până în prezent, la 750.000 de lei. A fost dispusă audierea unor persoane din județele Cluj, Dolj, Mehedinți, Călărași și Giurgiu", informează IPJ Mureș, într-un comunicat.
Acțiunea este desfășurată cu sprijinul Direcției de Investigare a Criminalității Economice, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, inspectoratelor de poliție județene Galați, Brașov, Prahova, Alba, Vrancea, Ilfov, Teleorman, Suceava, Iași, Botoșani, Timiș, Sălaj, Satu Mare, Bihor, Cluj, Dolj, Mehedinți, Călărași și Giurgiu.
La acțiune participă și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mureș și polițiști de la Serviciul Criminalistic Mureș.