Primele 15.000 de abonamente pentru cea de-a șasea ediție a festivalului UNTOLD s-au vândut în 30 de secunde.

 

Prima rundă de abonamente pentru UNTOLD a stârnit, în rândul fanilor festivalului, un interes incredibil. În doar 30 de secunde, peste 15.000 de fani ai festivalului UNTOLD și-au asigurat intrarea la unul dintre cele mai așteptate festivaluri de muzică din lume, UNTOLD.

 

Cei care nu au reușit să-și achiziționeze astăzi un abonament pentru ediția din 2020 mai au o șansă săptămâna viitoare. Miercuri, 27 noiembrie, de la ora 14.00, va fi disponibilă o nouă serie de abonamente la prețuri speciale începând de la 119 euro plus taxe. Acestea pot fi achiziționate doar de cei care s-au înregistrat pe untold.com.

Unul dintre cele mai așteptate festivaluri de muzică din lume, UNTOLD, își deschide porțile, în 2020, în perioada 30 iulie – 2 august.

 

La cea de-a cincea ediție peste 375.000 de participanți veniți din întreaga lume au trecut pragul festivalului UNTOLD, și au trăit momente unice alături de cei peste 200 de artiști internaționali de pe cele 10 scene. Organizatorii și-au propus să-și depășească recordurile de la ediția aniversară din 2019, când festivalul a fost sold out încă din luna iunie.