În plină epidemie națională de pestă porcină africană, Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a semnat Ordinul 1.295 din 03.08.2018 cu scopul diseminării acestuia de către Direcțiile Agricole Județene.
 
Concret, ordinul de ministru prevede arderea recoltelor de pe terenurile pe care au trecut porci mistreţi şi posibil contaminate cu virusul pestei porcine, interzicerea cosirii plantelor pentru animale dacă au fost atinse de mistreţi, verificarea tuturor suprafeţele din localităţile cu focare de PPA înainte de recoltare, izolarea prin benzi arate a zonelor afectate și neutralizarea plantelor de la faţa locului.
 
Conform cerințelor ministrului Daea, directorul executiv al Direcției Agricole Bihor, Nicolare Hodișan, a transmis un comunicat de presă, redând integral conținutul ordinului de ministru pentru informarea locuitorilor din zonele afectate.
 
În județul Bihor au fost identificate 21 de focare de pestă porcină africană, în 8 localităţi diferite iar persoanele afectate riscă atât sancţiuni contravenţionale, cât şi penale pentru nerespectarea ordinului de ministru și prevederilor legale.
 
În urma punerii în aplicare a măsurilor prevăzute în ordinul de ministru, populația din zonele afectate a fost nemulțumită de intervenția tardivă și de prevederile neclare în materie de compensare pentru daunele suferite. Practic, aceștia au fost obligați să predea porcii autorităților, fără posibilitatea păstrării cărnii aferente și să ardă recoltele în zonele afectate, fără a ști dacă vor primi despăgubiri sau nu.
 
Odată ce agricultorii și-u exprimat nemulțumirea față de acțiunile mnisterului, ministrul Daea s-a dezis de ordinul de ardere a culturilor, căutând acum un țap ispășitor pentru starea geenrală de nemulțumire. Unul dintre aceștia a fost identificat în persoana domnului Hodișan care nu a făcut altceva decât să respecte prevederile din ordinul emis de ministru.
 
Ca atare, în următoarele două săptămâni, Corpul de Control al primului ministru a descins de două ori la sediul Direcției Agricole Bihor pentru a încerca să găsească orice nereguli care ar putea justifica demiterea directorului executiv.
 
Pe lângă demersurile administrative împotriva domnului Hodișan, ministrul Petre Daea a recurs la mustrări repetate în cadrul videoconferințelor Comitetului Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă privind Combaterea Pestei Porcine Africane chestionând motivul pentru care a fost diseminat în presă ordinul ministerial, lucru cerut de fapt în respectivul ordin.
 
Victima, Nicolae Hodişan, denunţă public șicanările la care este supus de către ministrul Petre Daea.