Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor organizează vineri, 12 aprilie 2019, de la ora 9.00, Bursa Generală a Locurilor de Muncă din județul Bihor. Evenimentul se va desfășura la Arena ”Antonio Alexe” din Oradea, Str. Cazaban nr.3.

”Obiectivul nostru este de a facilita întâlnirea cererii cu oferta de pe piața muncii din județul Bihor. Pe de o parte, vrem să ajutăm șomerii și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă să-și găsească un job pe măsura pregătirii și experienței lor profesionale. Pe de altă parte, vrem să venim și în sprijinul agenților economici pentru a-și selecta și angaja resursele umane de care au nevoie.

Estimăm că oferta angajatorilor va fi, și de această dată, una generoasă, și vom avea aproape 1.000 de locuri de muncă vacante. În plus, cei care vor participa la Bursă vor putea beneficia de consiliere personalizată și orientare în carieră, precum și de informații utile privind cursurile de formare profesională organizate de agenția noastră și partenerii noștri.

Avem speranța că Bursa Generală a Locurilor de Muncă din 12 aprilie va fi un real succes și vom reuși, astfel, să dovedim, încă odată, că suntem o instituţie modernă și flexibilă, care are capacitatea de a răspunde provocărilor de pe piaţa muncii”, a declarat Békési Csaba, directorul executiv al A.J.O.F.M. Bihor, în invitația transmisă.

Firmele care doresc să participe la eveniment se pot înscrie gratuit până în data de 5 aprilie, utilizând formularul disponibil pe website-ul Agenției www.bihor.anofm.ro.

Pentru informaţii suplimentare, organizatorii vă stău la dispoziţie la numărul de telefon 0259.436.821, 0359.800960, 0359.800961, 0359.800.962 – interior 124 (tasta 3) – persoană de contact dna. Florentina Beleneși sau pe adresa de email [email protected].