Sursa: facebook, Infotrafic Bihor (Adrian și Lidia Gabor)

Din informațiile avute la această oră, un barbat a murit și alte 2 femei au fost grav rănite în urlma unui accident petrecut la ora 9:25 pe DN 75, în raza localității Nucet.

„În dreptul staţiei de autobuz din centrul localităţii, un bărbat de 30 de ani, din comuna Câmpani, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Băiţa – Lunca, nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulaţie, a lovit un stâlp de telefonie din lemn, care s-a rupt în urma impactului şi a ricoşat într-un autoturism staţionat în dreptul staţiei de autobuz, pe care l-a proiectat peste persoanele care se aflau în staţia de autobuz”, arată comunicatul transmis de Inspectoratul de Poliție Bihor.

Șoferul responsabil de accident are 30 de ani și se afla sub influența băuturilor alcoolice.

„În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul de 30 de ani, din Câmpani, care conducea primul autoturism, prezenta o concentraţie alcoolică de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, încheie comunicatul IJP Bihor.