Arsenal și Bayern Munchen au încheiat nedecis, 2-2 (1-2), marți seara, la Londra, în prima manșă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal.
''Tunarii'' au fost conduși multă vreme, prin golurile marcate de Serge Gnabry (18) și de Harry Kane (32 - pemalty), dar a obținut un egal, grație reușitelor lui Bukayo Saka (12) și Leandro Trossard (76).
Echipa antrenată de Mikel Arteta și-a creat prima situație notabilă (7), dar Gabriel Martinelli a trimis mingea puțin pe lângă poartă.
Londonezii au deschis scorul prin Saka (12), cu un șut cu efect la colțul lung, după o minge primită în careu de la Ben White. Fundașul dreapta a fost aproape de a-și trece numele pe lista marcatorilor (16), dar a tras pe direcția lui Manuel Neuer.
Bayern, care încearcă să salveze un sezon catastrofal, a egalat la capătul unui contraatac, prin Serge Gnabry (18), fost jucător la Arsenal, internaționalul german marcând din cădere, după o pasă furnizată de Goretzka.
Bavarezii au preluat conducerea prin golul lui Harry Kane (32 - penalty), al 15-lea pentru atacantul naționalei Angliei contra lui Arsenal. Lovitura de pedeapsă fusese obținută de Leroy Sane, care a fost faultat în careu de Saliba.
Arsenal a alergat multă vreme după egalare, dar a reușit-o în min. 76, când atacantul brazilian Gabriel Jesus s-a descurcat minunat în careul aglomerat al oaspeților și i-a pasat belgianului Trossard, viitorul adversar al României la EURO 2024, care nu a ratat.
Bayern putea smulge victoria pe Emirates Stadium, dar francezul Kingsley Coman a reluat în bară la centrarea lui Musiala (90).
Echipa antrenată de Thomas Tuchel nu va putea conta în returul din 17 aprilie pe fundașul canadian Alphonso Davies, suspendat.