PREŞEDINTELE SENATULUI: COALIȚIA SUSȚINE REDUCEREA NUMĂRULUI DE PARLAMENTARI

PREŞEDINTELE SENATULUI: COALIȚIA SUSȚINE REDUCEREA NUMĂRULUI DE PARLAMENTARI
„Decizia coaliţiei este de susţinere a reducerii numărului de parlamentari"
Decizia coaliţiei este de susţinere a reducerii numărului de parlamentari, a declarat, luni, 3 noiembrie, președintele Senatului, Mircea Abrudean.
Președintele Senatului a precizat că înţelege că s-ar fi agreat „oarecum” reducerea cu 10% a numărului de parlamentari şi că acest lucru trebuie să fie comunicat şi formalizat „într-un fel sau altul”.
Mircea Abrudean a spus că proiectul USR, ce va fi adoptat tacit de Senat, are „nişte deficienţe din punct de vedere juridic”, potrivit Agerpres.
„Decizia coaliţiei este de susţinere a reducerii numărului de parlamentari. Au fost mai multe discuţii, în ultima dintre ele înţeleg că s-a agreat oarecum reducerea cu 10% a numărului de parlamentari. Într-adevăr, astăzi trece la Senat tacit forma propusă de colegii de la USR care cred că are nişte deficienţe din punct de vedere juridic, care vedem cum vor fi gestionate în continuare.
Eu cred că e important să se comunice foarte clar dacă coaliţia susţine foarte clar reducerea numărului de parlamentari, aşa cum înţeleg că s-a decis, trebuie să şi comunice asta şi să o formalizăm într-un fel sau altul, pentru că, dacă lăsăm lucrurile în aer, nu putem genera în niciun caz încredere”, a spus Mircea Abrudean, întrebat pe această temă.
Președintele Senatului a arătat că, în cel mai scurt timp, trebuie tranşat acest subiect.
Luni, liderul senatorilor USR, Ştefan Pălărie, a susţinut că proiectul USR privind reducerea la 300 a numărului de parlamentari, iniţiat în urma referendumului, va fi adoptat tacit de Senat şi va ajunge la Camera Deputaţilor, unde va fi „vârât într-un sertar”, menţionând că nerespectarea voinţei cetăţenilor va duce la „extremism”.
Citește și:
- 23:01 - Dan Dungaciu: ”Oamenii trebuie să știe de ce nu vin soldații americani în țară”
- 22:56 - Avionul militar la bordul căriua s-a aflat Radu Miruță, vizat de sisteme ce bruiază semnalul GPS. ”A fost foarte puternic”
- 22:52 - Dan Dungaciu: ”Președintele ne semnalează că vrea să fie jucător. Liderii vor forța un guvern puternic”
- 22:50 - Anca Alexandrescu: „AUR a făcut foarte bine că a votat moțiunea de cenzură. Nu exista altă variantă ca Ilie Bolojan să fie oprit!”
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News












