DEPUTATUL AUR DE BIHOR, MIHAIL NEAMȚU: ”ROMÂNIA CARE N-A CUNOSCUT PROCESUL COMUNISMULUI ȘI CARE NU ARE ÎNCĂ UN MUZEU NAȚIONAL AL DICTATURII POATE FACE MAI MULT PENTRU PROMOVAREA LIBERTĂȚII DE CONȘTIINȚĂ ȘI A VALORILOR DEMOCRATICE. FĂRĂ DIALOG ȘI DEZBATERE

Ce este și ce nu este un discurs al urii? Definiția psihologică vorbește despre un afect însoțit de un puternic sentiment de respingere în sfera privată. Unii oameni urăsc drogurile și alcoolul. E greșit acest lucru? Sau poate fi ura utilizată într-un sens terapeutic? Sunt oameni care detestă mizeria, urâtul și lipsa de igienă. E neapărat rău? Alții urăsc prostia, mediocritatea și viciul.

”În timpul campaniilor electorale din ultimii douăzeci de ani, s-au exprimat sentimente de ură și dispreț la adresa românilor din Diaspora. Oare Parchetul General s-a autosesizat din oficiu?

În timpul desfășurării Referendumului pentru Familie, unii români i-au urât pe susținătorii căsătoriei dintre un bărbat și o femeie. Oare Parchetul General sau Parlamentul au intervenit?

În timpul epidemiei virale Covid-19, unii români care s-au vaccinat i-au urât pe cei nevaccinați. Oare Parchetul General a reacționat?

Nu orice discurs instigator la ură trebuie inculpat.

Am aflat anul trecut că Parchetul General a propus „modificarea legislației prin incriminarea faptei de a promova, în public, cultul persoanelor care au deținut funcții de conducere într-o organizație fascistă, legionară, rasistă sau xenofobă, indiferent de existența unei hotărâri de condamnare față de acea persoană”. Azi, Parlamentul a aprobat „tragerea la răspundere penală și în cazurile în care nu sunt exprimate amenințări directe la adresa unei persoane, dar care, prin forma de manifestare, imaginile utilizate sau recuzita folosită, constituie o amenințare implicită, având un efect puternic de intimidare.”

Această exprimare vagă lasă loc de interpretare și atrage atenția asupra implicațiilor legale și constituționale ale propunerilor legislative, impunând o analiză atentă pentru a evita riscul unor interpretări abuzive. Regretatul critic și semiotician italian Umberto Eco vorbea despre importanța receptorului în procesul de semnificare a operei de artă. Marii creatori ne-au lăsat moștenire creații literare al căror sens e descifrat doar prin dialogul între intenția autorului și lectura mereu înnoită a publicului, din generație în generație. Biografia autorului devine irelevantă în cadrul proceselor asociative asumate lectorul cărții. Un roman de anvergură își transcende epoca și dăinuie în virtutea mesajului multistratificat al operei. Marile cărți se bucură de-o polifonie structurală și de-o ambiguitate fertilă, menită să stimuleze interpretări diferite și complementare. Reducționismul ideologic este incompatibil, așadar, cu orice demers intelectual onest și deschis la pluralismul interpretativ. Ne dorim să oferim creatorilor din România o deplină autonomie în orice demers de natură spirituală, artistică, literară, culturală sau academică. Reducerea culturii la politică este o trăsătură a psihologiei inchizitoriale și a statelor totalitare. Paternalismul etatist este o amenințare la adresa democrației liberale. Într-un stat de drept e pedepsită instigarea la violență, nicidecum un sentiment de indignare. Face Parchetul General sau coaliția majoritară din Parlamentul României diferența între autorii care au propagat ură de clasă și cei care s-au lăsat stăpâniți de ideologiile superiorității rasiale?

Condamnarea oficială a regimului comunist ca ilegitim și criminal de Președintele României în anul 2006 obligă Parchetul General să trateze echitabil toate ideologiile totalitare, indiferent de orientarea lor politică. Cu toate acestea, remarcăm un dublu standard în aplicarea legislației, care riscă să submineze drepturile fundamentale garantate de statul de drept. Dublul standard în comemorarea figurilor istorice pro-comuniste.

În timp ce Parchetul General propune și Parlamentul impune incriminarea promovării cultului unor personalități asociate regimurilor fasciste sau legionare, observăm o tăcere completă în privința figurilor asociate regimului comunist. Exemple precum Mihail Sadoveanu, Nicolae Labiș sau Mihail Beniuc, ale căror nume sunt larg comemorate, rămân neanalizate din punct de vedere legal, în ciuda susținerii lor explicite pentru un regim ilegitim și criminal.

Deși considerăm utilă cercetarea operei acestor scriitori din canonul culturii naționale și deși recunoaștem valoarea estetică a producțiilor literare ale acestora, știm că biografia lor a fost marcată de afilierea la doctrina marxist-leninistă, vinovată pentru crime împotriva umanității. Dacă în cazul lui Mihail Sadoveanu poate fi disociată valoarea estetică de compromisul moral sau eroarea ideologică, atunci de ce nu putem să operăm cu aceeași distincție în cazurile unor creatori precum Octavian Goga, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu sau Mircea Eliade?

Numele unui alt corifeu al extremismului stalinist, Dr. Petru Groza, prim-ministru al primului guvern comunist al României, este legat de denumirea unor străzi din municipiile Drobeta-Turnu Severin și Galați, din comuna Teremia Mare (jud. Timiș) și satele Drujești (jud. Vaslui), Tisa-Silvestri (jud. Bacău) și Vârtop (jud. Constanța).

Mihai Beniuc, președinte al Uniunii Scriitorilor din România sub regimul comunist, este păstrat în memoria municipalităților prin numele de stradă din comunele 23 August (jud. Constanța) și Valea Lupului (jud. Iași), precum și din satul Sintea Mică (jud. Arad).

De asemenea, prozatorul francez Henri Barbusse, cunoscut pentru simpatia sa față de ideologia stalinistă, este onorat în municipiile Cluj-Napoca și Craiova, unde străzi îi poartă numele.

Mai mult, în Cluj-Napoca, numele revoluționarului marxist Ernesto „Che” Guevara este asociat unui restaurant situat în Piața Unirii nr. 10, „Che Guevara Social Pub”, aprobat de autoritățile municipale.

În București, Asociația de Prietenie Româno-Cubaneză „Che Guevara”, înregistrată oficial în 2008, continuă să promoveze o figură istorică profund controversată.

Che Guevara, lider activ al revoluției comuniste din Cuba, este direct responsabil pentru numeroase crime politice. În calitate de conducător al tribunalului revoluționar din fortăreața La Cabaña, a supravegheat execuțiile a peste 200–300 de prizonieri politici, susținători ai regimului Batista și opozanți ai revoluției.

El însuși a justificat aceste execuții ca fiind „esențiale pentru protejarea Revoluției” și a reafirmat această poziție în faimosul său discurs din 1964 la ONU: „Da, am executat. Executăm și vom continua să executăm, atât timp cât va fi necesar”.

Această toleranță față de comemorarea unor figuri asociate regimurilor comuniste ridică întrebări fundamentale despre aplicarea dublului standard în politica memoriei. În timp ce personalitățile asociate ideologiilor fasciste sunt suprimate postum, revoluționari precum Che Guevara, care reprezintă ideologia comunistă și atrocitățile acesteia, continuă să fie celebrați fără rezerve. O societate democratică trebuie să abordeze frontal aceste contradicții, recunoscând adevărul istoric și aplicând un tratament echitabil tuturor oamenilor de cultură, artiștilor sau gânditorilor afectați, chiar și tangențial, de virusul ideologiilor totalitare”, a declarat deputatul AUR Mihail Neamțu.

https://youtu.be/CVHSL2gn85Q?si=BFT_AXYslbUWx5GO