O NOUĂ EDIȚIE A TITLURILOR DE STAT TEZAUR, ÎNCEPÂND DIN 4 NOIEMBRIE

O NOUĂ EDIȚIE A TITLURILOR DE STAT TEZAUR, ÎNCEPÂND DIN 4 NOIEMBRIE
Începând de luni, 4 noiembrie, românii pot investi în titluri de stat Tezaur
Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.
O nouă ediție Tezaur cu dobânzi anuale de peste 7%, cu maturități de 1, 3 sau 5 ani, va fi lansată de luni, 4 noiembrie, informează Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
„Începând de luni, 4 noiembrie, românii pot investi în titluri de stat Tezaur, cu maturităţi de 1,3 sau 5 ani, cu dobânzi anuale avantajoase de 5,95%, 6,70%, respectiv 7,10%”, notează instituţia într-un comunicat de presă.
Titlurile de stat Tezaur pot fi achiziționate online în perioada 4 noiembrie 2024 - 5 decembrie 2024, doar de către persoanele fizice care sunt înregistrate în Spaţiul Privat Virtual (SPV) pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului, la sediul unităților Trezoreriei Statului, pe toată durata perioadei de subscriere 4 noiembrie 2024 - 6 decembrie 2024) şi prin subunităţile poştale ale Companiei Naţionale „Poşta Română” (între 4 noiembrie 2024 - 5 decembrie 2024, în mediul urban, respectiv între 4 noiembrie 2024 - 4 decembrie 2024, în mediul rural).
„Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans.
În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii”, se arată în comunicat.
Citește și:
- 13:18 - Carnea de miel va fi mai scumpă anul acesta, din cauza creşterii costurilor de producţie
- 12:39 - ANAF anunță controale la benzinării în contextul scumpirilor de carburanți
- 08:01 - Trump amenință cu distrugerea zăcământului iranian South Pars dacă Iranul atacă din nou instalațiile de GNL din Qatar
- 07:57 - Carburanții s-au scumpit din nou: motorina premium trece de 10 lei pe litru în unele benzinării
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News










