Economie· 3 min citire

ÎNCEPE O NOUĂ EDIȚIE TEZAUR. TITLURILE DE STAT POT FI CUMPĂRATE ȘI PRIN GHIȘEUL.RO

ÎNCEPE O NOUĂ EDIȚIE TEZAUR. TITLURILE DE STAT POT FI CUMPĂRATE ȘI PRIN GHIŞEUL.RO

ÎNCEPE O NOUĂ EDIȚIE TEZAUR. TITLURILE DE STAT POT FI CUMPĂRATE ȘI PRIN GHIŞEUL.RO

Realitatea de Oradea
Scris de Realitatea de Oradea Publicat: 10 mar. 2025, 11:45

Cum pot fi cumpărate titlurile de stat Tezaur

Românii pot investi în titlurile de stat Tezaur cu maturități de un an, trei ani și cinci ani, cu dobânzi anuale de 6,8%, 7,5%, respectiv 7,8%. Titlurile de stat au valoare nominală de un leu și sunt în forma dematerializată.

O nouă ediție a Programului Tezaur începe luni, 10 martie. În premieră, titlurile de stat pot fi cumpărate și prin platforma Ghișeul.ro, a anunțat Ministerul Finanțelor.

Românii pot investi în titlurile de stat Tezaur cu maturități de un an, trei ani și cinci ani, cu dobânzi anuale de 6,8%, 7,5%, respectiv 7,8%. Titlurile de stat au valoare nominală de un leu și sunt în forma dematerializată.

Cum pot fi cumpărate titlurile de stat Tezaur

Potrivit Ministerului Finanțelor, titlurile de stat Tezaur pot fi cumpărate în perioada 10 martie - 2 aprilie 2025, prin platforma Ghișeul.ro; iar în perioada 10 martie - 3 aprilie 2025, online, doar de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului.

Între 10 martie - 4 aprilie 2025 acestea pot fi cumpărate de la sediul unităților Trezoreriei Statului; între 10 martie - 3 aprilie 2025 în mediul urban și între 10 martie - 2 aprilie 2025 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale Companiei Naționale „Poșta Română” (CNPR).

Pentru cumpărarea titlurilor de stat prin platforma Ghișeul.ro, un investitor trebuie să aibă vârsta mai mare de 18 ani la data efectuării subscrierii, să dețină carte de identitate valabilă în România; să aibă cont pe platforma Ghișeul.ro și să aibă un card de debit emis în România sau în țările agreate pentru Programul Tezaur (listă accesibilă pe site-ul Ministerului de Finanțe, CNPR și pe platforma Ghișeul.ro).

„Investitorul poate subscrie în cadrul unei emisiuni prin accesarea platformei Ghișeul.ro și introducerea datelor de logare (utilizator și parolă), conform regulilor acesteia. Pentru subscriere, investitorul accesează secțiunea Titluri de stat, unde pot fi consultate emisiunile active și caracteristicile acestora, conform prospectului de emisiune și efectuează operațiunea de achiziție a titlurilor de stat Tezaur aferente emisiunii selectate.

De asemenea, orice român poate avea în cadrul aceleiași emisiuni una sau mai multe subscrieri, cu condiția să se încadreze în plafonul minim de 1.000 lei la o subscriere și maxim valoric de 200.000 lei pentru un cod de emisiune, în condițiile încadrării în limita de plată cu cardul.

Plățile către investitorii Programului Tezaur a sumelor aferente rambursării valorii nominale, dobânzilor, retragerilor, răscumpărărilor anticipate se asigură de către Compania Națională Poșta Română - S.A., pe cardul bancar folosit de investitor la subscriere sau cel actualizat pe platforma Ghișeul.ro”, arată un comunicat al Ministerului Finanțelor.

Reprezentanții Ministerului Finanțelor au subliniat faptul că veniturile obținute din investirea în titluri de stat sunt neimpozabile, în timp ce dobânda este anuală și se plătește la datele de plată prevăzute în prospectul de emisiune.

Titlurile de stat Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans, iar în plus un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News