Actualitate· 2 min citire

Ziua Europei, sărbătorită la Oradea

DSC01171

DSC01171

Realitatea de Oradea
Scris de Realitatea de Oradea Publicat: 10 mai 2019, 13:50

Viceprimarul Florin Birta a depus ieri, 9 mai 2019, la Statuia Ostașului Român din Parcul 1 Decembrie, o coroană de flori din partea Primăriei Oradea, în cadrul ceremoniilor militare organizate de Prefectura județului Bihor cu ocazia Zilei Europei, Zilei Independenței de Stat a României și Zilei Victoriei Națiunilor Unite în Europa.

Manifestările au debutat cu prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă și a gărzii de onoare și au continuat cu intonarea Imnului Oficial al Europei precum și a Imnului Național al României, urmate de o ceremonie religioasă și alocuțiuni cu privire la semnificația evenimentului.

Prefectul județului Bihor Ioan Mihaiu a vorbit despre cele trei evenimente marcante pentru această dată, astăzi împlinindu-se 142 de ani de la proclamarea independenței Statului Român, 74 de ani de la victoria coaliției Națiunilor Unite și 69 de ani de când statele europene au decis să dea mâna într-un proiect comun în numele ideii de solidaritate, de bunăstare și de unitate în diversitate.

La rândul său, profesorul universitar dr. Mircea Brie a reamintit celor prezenți semnificația celor trei momente istorice de o profundă încărcătură națională și europeană.

La finalul alocuțiunilor, corul Liceului de Arte din Oradea a susținut un frumos recital.

Ceremonia din Parcul 1 Decembrie s-a încheiat cu depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori la Statuia Ostașului Român.

La finalul evenimentului a avut loc defilarea gărzii de onoare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate