ULTIMELE PREGĂTIRI ÎNAINTEA CONCLAVULUI PENTRU ALEGEREA NOULUI PAPĂ

ULTIMELE PREGĂTIRI ÎNAINTEA CONCLAVULUI PENTRU ALEGEREA NOULUI PAPĂ
Se preconizează că 133 de cardinali eligibili vor participa la conclav
Colegiul Cardinalilor a avut marți ultima întâlnire înaintea conclavului pentru alegerea unui nou Papă.
Doar cardinalii cu vârsta sub 80 de ani sunt eligibili să voteze pentru un nou papă şi, prin urmare, au dreptul să ia parte la conclav, eveniment care începe miercuri în Capela Sixtină şi se desfăşoară cu uşile închise.
Cardinalul Virgilio do Carmo da Silva, arhiepiscop de Dili din Timorul de Est, a declarat că prelaţii nu au încă o listă cu posibili favoriţi.
„Încă nu, poate mâine”, a spus Carmo da Silva când a fost întrebat dacă există o listă scurtă de candidaţi, conform agenţiei ANSA.
„Ascultăm situaţiile Bisericii din fiecare parte a lumii”, a spus el. Întrebat dacă se aşteaptă la un conclav lung, el a răspuns: „Nu ştiu”.
Cardinalii sunt izolaţi în totalitate de lumea exterioară pe dura conclavului organizat pentru alegerea unui succesor al Papei Francisc, care a decedat în Lunea Paştelui, la vârsta de 88 de ani.
Pentru alegerea unui nou papă este necesară o majoritate de două treimi.
Citește și:
- 10:43 - Alexandra Păcuraru, vicepreședinte AUR regiunea Dobrogea, a depus un important proiect de infrastructură la Ministerul Transporturilor - VIDEO
- 09:59 - Orașele care interzic păcănelele vor rămâne și fără agențiile Loto. Un primar atacă legea „prost gândită”
- 08:04 - Români blocați în Orientul Mijlociu se întorc acasă: avionul a decolat din Dubai spre București
- 21:47 - Marius Tucă: „România e în afara Istoriei. Suntem între șifonierul lui Nicușor și „umbrela” găurită a lui Macron”
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News











