SUTE DE VICTIME DUPĂ UN CUTREMUR DE 6 GRADE, ÎN AFGANISTAN

SUTE DE VICTIME DUPĂ UN CUTREMUR DE 6 GRADE, ÎN AFGANISTAN
Bilanţul victimelor ar putea creşte pentru că zeci de case s-au dărâmat
Un cutremur cu magnitudinea 6 a lovit, luni dimineață, estul Afganistanului.
Seismul a fost înregistrat la o adâncime de doar 8 kilometri, potrivit BBC.
Autoritățile estimează că cel puțin 600 de morți. Alte 1.500 de persoane au fost rănite.
Răniții scoși de sub dărâmături sunt tratați în spitale.
Bilanţul victimelor ar putea creşte pentru că zeci de case s-au dărâmat, potrivit mai multor surse din guvernul taliban.
Reprezentanţii autorităţilor talibane au făcut apel la organizaţiile umanitare să sprijine operaţiunile de salvare din zonele montane izolate – unele accesibile doar pe calea aerului din cauza alunecărilor de teren şi a inundaţiilor.
Seismul a fost resimţit din Kabul până în capitala Pakistanului, Islamabad, aflată la peste 300 de kilometri distanţă.
Provincia Kunar este cea mai afectată.
Sursele BBC spun că sute de persoane sunt dispărute și că, cel mai probabil, au murit.
Un reprezentant taliban, care coordonează transportul trupurilor cu elicoptere, a declarat că într-un singur sat au murit 21 de persoane şi 35 sunt rănite.
Acesta a adăugat că replici seismice sunt resimţite şi acum în multe districte ale provinciei.
Un alt oficial din Kunar a spus că „numărul deceselor este îngrozitor”.
Deocamdată însă, nimeni nu poate oferi cifre exacte, deoarece zonele afectate sunt izolate şi greu accesibile.
Reţelele mobile nu funcţionează în unele locuri, iar în altele drumurile au fost blocate de alunecări de teren şi inundaţii.
Citește și:
- 20:24 - Orientul Mijlociu în pragul escaladării: Israel și Statele Unite au atacat Iranul, spații aeriene închise și zboruri anulate
- 19:49 - Iranul a închis Strâmtoarea Ormuz, prin care trece până la 30% din petrolul mondial
- 12:03 - Premierul Netanyahu, mesaj ferm după atacurile asupra Iranului: Acest regim terorist ucigaş nu trebuie să fie înarmat cu arme nucleare. Îi mulțumesc marelui nostru prieten, Donald Trump - VIDEO
- 10:38 - Reacție de la Cotroceni, după ce Israel și SUA au atacat Iranul. ”Sunt în contact permanent cu Ambasada noastră în Teheran”
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News











