SUA: RAIDURI ÎMPOTRIVA IMIGRAȚIEI, LANSATE DE ADMINISTRAȚIA TRUMP LA CHICAGO

SUA: RAIDURI ÎMPOTRIVA IMIGRAȚIEI, LANSATE DE ADMINISTRAȚIA TRUMP LA CHICAGO
Guvernatorul democrat al statului Illinois, JB Pritzker, l-a acuzat pe preşedintele american
O operațiune pentru aplicarea legii privind imigrația la Chicago a fost anunțată, luni, 9 septembrie, de Guvernul Statelor Unite ale Americii, fără să ofere detalii cu privire la modul în care vor fi efectuate aceste raiduri.
Primarul democrat al oraşului Chicago, Brandon Johnson, a scris pe reţeaua socială X că oraşul nu a fost informat în prealabil cu privire la această operaţiune, numită „Midway Blitz”.
De asemenea, primarul a precizat că se opune în continuare oricărei aplicări militare a legii referitoare la imigrație în lipsa unui proces echitabil.
„Ne opunem în continuare oricărei aplicări militare a legii privind imigraţia fără un proces echitabil, pentru că Agenţia pentru Imigrare şi Vămi (ICE) deţine recordul în a aresta şi deporta cetăţeni americani şi încălca drepturile umanitare a sute de arestaţi”, a subliniat primarul democrat al orașului Chicago.
Agenţia ICE este cunoscută pentru raidurile sale ce implică agenţi mascaţi şi a fost criticată de grupuri de apărare a drepturilor omului pentru tacticile sale, potrivit Agerpres.
Guvernatorul democrat al statului Illinois, JB Pritzker, l-a acuzat pe preşedintele american Donald Trump că întreprinde acţiuni care nu sunt menite să combată criminalitatea.
„În loc să întreprindă paşi pentru a lucra cu noi la siguranţa publică, Administraţia Trump se concentrează pe a-i speria pe locuitorii din Illinois”, a transmis guvernatorul pe reţeaua socială X.
Donald Trump a alimentat recent tensiunile prin retorica şi imagistica sa combative. În timpul weekendului, el a distribuit o imagine generată de inteligenţa artificială pe platforma sa socială Truth Social ce prezenta orizontul oraşului Chicago într-un stil ce aminteşte de filmul „Apocalypse Now”.
Imaginea includea textul „Chicago, pe cale să afle de ce se numeşte Departamentul de RĂZBOI”, alături de subtitlul „Ador mirosul deportărilor dimineaţa”, o parafrază a citatului despre napalm din „Apocalypse Now”, celebrul film de război american din anul 1979, regizat de Francis Ford Coppola, acţiunea având loc în timpul Războiului din Vietnam.
Citește și:
- 19:58 - Donald Trump ridică tonul după eșecul negocierilor: „Aș putea distruge Iranul într-o singură zi”
- 19:08 - Vladimir Putin intră în joc: vrea să medieze pacea SUA–Iran după eșecul negocierilor istorice
- 17:29 - Donald Trump anunță blocada Strâmtorii Ormuz: „Începând de acum!”
- 16:12 - Viteză de Paște cu final amar: Gigi Becali, prins cu peste 100 km/h și lăsat fără permis
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News










