RUSIA SPUNE CĂ „RĂMÂNE INTERESATĂ” DE NEGOCIERI, DAR VA CONTINUA ATACURILE ÎN UCRAINA

RUSIA SPUNE CĂ „RĂMÂNE INTERESATĂ” DE NEGOCIERI, DAR VA CONTINUA ATACURILE ÎN UCRAINA
14 persoane ucise în Kiev
Rusia „rămâne interesată” de discuții le de pace cu Ucraina, dar va continua să lanseze atacuri până când „obiectivele” sale vor fi atinse, a precizat, joi, Kremlinul, după unul dintre cele mai grave atacuri aeriene rusești de la începutul războiului, care au ucis cel puțin 14 persoane.
„Forţele armate ruse îşi îndeplinesc misiunea. Acestea continuă să atace ţinte militare şi paramilitare”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov.
„În acelaşi timp, Rusia rămâne interesată de continuarea procesului de negocieri, pentru a-şi atinge obiectivele stabilite prin mijloace politice şi diplomatice”, a adăugat el.
Kremlinul a respins și criticile UE referitoare la atacul asupra delegației UE la Kiev, spunând că armata rusă nu atacă infrastructură civilă.
„Forţele Armate Ruse îşi îndeplinesc misiunile. Acestea, aşa cum s-a spus deja, continuă să atace infrastructura militară sau cvasimilitară”, a declarat Dmitri Peskov, potrivit Agerpres.
Într-un comunicat, Ministerul Apărării rus a recunoscut joi că în cursul nopţii a atacat ţinte de pe teritoriul ucrainean cu drone şi rachete hipersonice Kinjal, ucigând 14 civili la Kiev.
Conform comunicatului, armata rusă a lansat un atac combinat folosind arme de precizie cu rază lungă de acţiune lansate din aeronave şi drone de asalt.
Ţinta, conform raportului de război, postat pe Telegram, au fost aerodromurile ucrainene şi instalaţiile industriale militare inamice.
Cu toate acestea, rachetele şi bombele ruseşti au lovit clădiri rezidenţiale din mai multe cartiere ale capitalei ucrainene, aminteşte EFE.
Citește și:
- 21:42 - Israelul și SUA au atacat Iranul. Ayatollahul Khamenei a fost ucis, iar trupul său a fost recuperat – SURSE israeliene
- 20:24 - Orientul Mijlociu în pragul escaladării: Israel și Statele Unite au atacat Iranul, spații aeriene închise și zboruri anulate
- 19:49 - Iranul a închis Strâmtoarea Ormuz, prin care trece până la 30% din petrolul mondial
- 12:03 - Premierul Netanyahu, mesaj ferm după atacurile asupra Iranului: Acest regim terorist ucigaş nu trebuie să fie înarmat cu arme nucleare. Îi mulțumesc marelui nostru prieten, Donald Trump - VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News











