Prinși în flagant de polițiștii din Aleșd, în timp ce încercau să pătrundă, prin efracție, într-o societate comercială.

hot1
Joi, 31 ianuarie a.c., în jurul orei 01.53, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției orașului Aleșd au depistat în flagrant delict doi tineri, de 19 și 16 ani, din Aleșd, respectiv din comuna Borod, județul Bihor, în timp ce încercau să pătrundă, prin efracție, în incinta unei societăți comerciale cu profil de schimb valutar, din Aleșd.
În urma cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii aleșdani i-au reținut pentru 24 de ore pe cei doi tineri bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Aleșd continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor două persoane.
*
PREVENIREA FURTURILOR DIN SOCIETĂȚI COMERCIALE:
- În magazinele cu autoservire, trebuie amenajat un colț cu rafturi, unde vor fi lăsate bagajele voluminoase ale clienților, care vor fi supravegheate de un angajat!
- Persoanele care hoinăresc prin magazin în mod „dezinteresat” și urmăresc doar vigilența celor care supraveghează trebuie să dea de gândit!
- Atenție sporită trebuie acordată persoanelor care pot ascunde sub vestimentație buzunare special confecționate pentru a ascunde diverse produse!
- În magazinele unde există raioane de îmbrăcăminte și cabine de probă, personalul care supraveghează trebuie să manifeste prudență maximă și să nu permită accesul în cabina de probă decât cu un singur sortiment de îmbrăcăminte și sub strictă supraveghere!
- Raioanele cu articole de mare valoare cum sunt bijuteriile, aparatura electronică etc., trebuie amplasate cât mai departe de ieșirea din magazin, în expoziții închise sau în spatele tejghelelor!
- Asigurarea unui iluminat corespunzător pe timp de noapte a ușilor de acces în magazin!
- Transportul banilor trebuie făcut în condiții de maximă securitate, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege!
- Înainte de închiderea magazinului trebuie controlate toate raioanele pentru a nu oferi posibilitatea unui hoț să rămână înăuntru!
- La magazinele cu program non-stop, servirea pe timpul nopții se va face printr-un geam special amenajat, nefiind permis sub nici o formă accesul clienților în magazin, mai ales atunci când este deservit de un singur vânzător!
- Nu păstrați sume mari de bani în casele de marcat și nu oferiți informații referitoare la paza societății unor persoane necunoscute!
- Nu de puține ori autorii unor astfel de fapte au profitat de neglijența manifestată de unii gestionari, patroni sau angajați în asigurarea securității valorilor deținute, existând cazuri când nu s-a acționat sistemul de alarmare la plecarea din firmă sau nu au fost asigurate cu pază bunurile societății.
- Pe timpul nopții, magazinele trebuie să fie prevăzute cu sisteme de alarmă, să aibă închizători sigure și grilaje, conform prevederilor Legii nr. 333/2003.
- Cu cât sistemul de siguranță va fi mai sofisticat, riscul spargerii va fi diminuat!
- Totodată, trebuie avută în vedere selectarea cu grijă a personalului, știut fiind faptul că nu de puține ori infractorii nu acționează la întâmplare, ci cu sprijinul și complicitatea personalului ce deservește unitatea!
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News


























