PREŞEDINTELE CNAS: 180 DE LOCALITĂŢI DIN ROMÂNIA NU AU MEDIC DE FAMILIE

PREŞEDINTELE CNAS: 180 DE LOCALITĂŢI DIN ROMÂNIA NU AU MEDIC DE FAMILIE
Calculatoare vechi de 20 de ani la CNAS
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Valeria Herdea, a declarat, joi, 3 aprilie, că 180 de localități din țară nu au medic de familie și că în aproape 1.500 de localități nu sunt suficienți medici.
„În acest sens s-au implementat o serie de măsuri. (...) Dorinţa noastră este să extindem accesul pacientului la servicii medicale, dar, în acelaşi timp, să facilităm şi ocuparea acestor zone de către specialişti în aşa fel încât să fie atractive”, a spus Valeria Herdea, precizând că există o distribuţie neunitară a specialităţilor la nivelul ţării, potrivit Agerpres.
„Avem judeţe în care, din păcate, hematologia pediatrică nu este încă dezvoltată, nu au reprezentanţi la nivelul anumitor judeţe. Psihiatria pediatrică este în aceeaşi situaţie, pneumologia pediatrică. Nu doar în oraşele mici există probleme. Îmbătrânirea populaţiei medicale este o realitate”, a spus președintele CNAS.
Calculatoare vechi de 20 de ani la CNAS
De asemenea, președintele CNAS a spus că este necesară digitalizarea reală la nivelul sistemului, în contextul în care la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate se lucrează cu calculatoare vechi de 20 de ani.
„Nu poţi să ţii pasul aşa. Oamenii au nevoie să vină şi să îşi actualizeze informaţiile”, a spus Valeria Herdea, adăugând că serviciile au crescut de aproximativ 20 de ori faţă de 2008, iar resursa umană de care dispun Casele de asigurări de sănătate este insuficientă.
„Resursa umană care lucrează la momentul actual în Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi în Casele de asigurări de sănătate ajunge undeva la 260 de oameni în CNAS şi 2.800 în teritoriu, ceea ce la o populaţie de 16.600.000 de asiguraţi pe care trebuie să îi gestionezi peste tot este foarte puţin”, a adăugat Valeria Herdea.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:42 - Primul weekend cu temperaturi de vară din acest an. Noile date de la ANM-VIDEO
- 08:07 - Alertă maximă în România. Fragmente de dronă căzute în Galaţi. Pericol de explozie, mai mulți oameni evacuați FOTO/VIDEO
- 22:01 - Criză la pompe: stații fără motorină după ieftiniri record, apoi scumpiri bruște de până la 50 de bani pe litru
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News














